Constanţa apără poarta Naţionalei României. „Ne aşteaptă două meciuri grele!”

343
Constanţa apără poarta Naţionalei României. „Ne aşteaptă două meciuri grele!” - constanta-1603357357.jpg

Articole recomandate

Portarii Ionuț Iancu și Daniel Vasile, de la HC Dobrogea Sud, au fost convocați la naționala României, care va susţine, luna viitoare, meciurile cu Suedia și Muntenegru, din preliminariile Campionatului European 2022.

Evoluțiile foarte bune pe care portarii Ionuţ Iancu şi Daniel Vasile le-au avut în debutul acestui sezon, fie în campionat, fie în cupele europene, nu au rămas neremarcate, ei fiind convocaţi la echipa naţională.

Selecționerul Rareș Fortuneanu a sunat adunarea tricolorilor pentru primele două confruntări din Grupa a 8-a preliminară a EURO 2022, care vor avea loc în compania Suediei, pe 5 noiembrie, la Partille, respectiv Muntenegrului, pe 8 noiembrie, la Baia Mare. 29 de jucători - printre care şi cei doi portari de la HC Dobrogea Sud - au fost convocați, dar 21 dintre aceștia se vor prezenta la reunirea lotului, în București, după etapa de vineri, 23 octombrie, din Liga Naţională.

Tricolorii au jucat ultimele meciuri oficiale anul acesta, în ianuarie, în precalificările pentru Campionatul Mondial din 2021, când Iancu a pus umărul la victoriile cu Georgia, Kosovo și Italia, de la Benevento. Pandemia a anulat însă play-off-ul din aprilie cu Bosnia și Herțegovina.

„Sperăm să luăm cât mai multe puncte”

În vârstă de 26 de ani, Ionuț Iancu revine între buturile naționalei, alături de Mihai Popescu (35 ani), cel mai valoros handbalist al României din ultimul deceniu, multiplu campion cu HCM Constanța și piesă de bază la echipa franceză Saint Raphael din 2015. Lor li se va alătura și mai tânărul Dani Vasile (23 ani), care nu a prins decât „antecamera” naționalei la Trofeul Carpați, în decembrie, când selecționerul Rareș Fortuneanu și-a făcut debutul oficial pe banca tricolorilor.

„A fost o perioadă foarte grea pentru toată lumea. Mă bucur că am reușit să ne reunim acum și cu echipa națională. Ne așteaptă două meciuri foarte grele. Mai ales primul, cel din Suedia. Sperăm să facem două jocuri bune și să luăm cât mai multe puncte”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Ionuț Iancu.

„Mă bucur că antrenorii naționalei au văzut o perspectivă în mine. Am crescut cu gândul de a ajunge la echipa națională. Voi fi alături de cei mai buni handbaliști din România, de la care am multe de învățat. Mihai Popescu va fi la lot, este o experiență deosebită. Înseamnă ceva și pentru Constanța ca toți cei trei portari să fie foști sau actuali componenți ai echipei”, a adăugat Daniel Vasile.

Mihai Popescu (Saint Raphael; Franţa), Demis Grigoraș (Chambery; Franţa) și Dan Racoțea (Bidasoa Irun; Spania) sunt cei trei stranieri din lotul național. Ceilalţi jucători convocaţi de antrenorii Rareș Fortuneanu și Adrian Petrea provin de la cluburile Minaur Baia Mare (4), Dinamo Bucureşti, Politehnica Timișoara (câte 3), Dunărea Călărași (2), CSM București, CSM Bacău, Potaissa Turda și CSM Făgăraș (câte 1).

„Pornim cu şansa a treia”

Selecționerul Rareș Fortuneanu a declarat că România porneşte cu șansa a treia la calificare.

„Plecăm cu șansa a treia la calificare dacă luăm în considerare performanțele echipelor naționale din ultimii 3-4 ani.

Abordăm aceste meciuri doar cu gândul la victorie, trebuie să ne pregătim cât mai bine, să fim pragmatici, pentru că timpul este scurt, să optimizăm cât mai bine perioada de pregătire și să plecăm la noua campanie de calificare cu mult optimism și încredere”, a precizat selecţionerul român.

Sorin MIHALACHE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8718 secunde