Conducerea HC Dobrogea Sud cheamă suporterii la sală. „Ne calificăm împreună!”

180
Conducerea HC Dobrogea Sud cheamă suporterii la sală. „Ne calificăm împreună!” - 70646144132581890758153673727142-1630322546.jpg

Articole de la același autor

După victoria de la Csurgo, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud a luat o opţiune serioasă în vederea accesului în turul al doilea al EHF European League, însă calificarea se va juca la Constanța.

„Delfinii” au fost susţinuţi în Ungaria de câţiva fani, care şi-au făcut simţită prezenţa şi au scandat „HCD! HCD!” şi „Constanţa!” pe parcursul meciului disputat în arena „Sotonyi Laszlo Sportcsarnok”. De acasă, de la Constanţa, toţi ochii au fost aţintiţi însă spre meciul de la Csurgo prin intermediul transmisiei EHF TV.

Momentul reîntâlnirii cu toţi suporterii este însă aproape. Duminică, 5 septembrie, meciul retur se poate juca la Sala Sporturilor cu spectatori în tribune, chiar dacă la numai 25% din capacitate. Constanţa porneşte de la +4, după victoria cu 27-23, dar ecuaţia calificării nu este deja rezolvată. Pe handbaliştii antrenaţi de Djordje Cirkovic şi George Buricea îi aşteaptă încă 60 de minute „de foc”, iar președintele clubului, Ionuţ Stănescu, le-a transmis un mesaj fanilor după succesul din Ungaria.

„Este o victorie mare pentru Constanţa. Ştiu că aţi fost alături de noi, v-am simţit! Ne vedem peste doar câteva zile, la Constanţa, pentru retur. Chiar dacă am câştigat la o diferenţă de patru goluri, avem mare nevoie de suporteri, ca să ne calificăm”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele Ionuţ Stănescu.

Partida HC Dobrogea Sud - Csurgoi KK este programată duminică, 5 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor.

XXX

Echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău (antrenor Aurelian Roşca) a cucerit, în premieră, Cupa României, după ce a furnizat marea surpriză a competiţiei, învingând-o, cu scorul de 35-29 (17-15), pe campioana CSM Bucureşti, în finala desfăşurată în Sala Polivalentă din Brăila.

Formaţia buzoiană, care şi-a adjudecat totodată şi Supercupa României, a condus în cea mai mare parte a timpului, în faţa unei formaţii care a avut un joc defensiv modest şi un portar complet ieşit din formă, incapabil să blocheze vreo aruncare.

Cele mai bune jucătoare de la Gloria Buzău au fost portarul Marta Zderic-Batinovic, centrul Mădălina Zamfirescu, autoare a opt goluri, şi pivotul Alexandra Subţirică-Iovănescu, constănţeanca înscriind cinci goluri. La rândul său, o altă constănţeancă înregimentată de gruparea din Crâng, Andra Moroianu, a înscris trei goluri.

De partea cealaltă, Yvette Broch (8) şi Cristina Neagu (6) nu au putut salva o campioană ce pluteşte în derivă.

În finala mică, HC Zalău a învins-o pe CS Rapid Bucureşti, scor 26-24 (15-14).

Foto: Facebook / Handbal Club Dobrogea Sud

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3807 secunde