Ce adversari și-ar dori președintele FRF pentru România la turneul final al EURO 2016

110
1
Ce adversari și-ar dori președintele FRF pentru România la turneul final al EURO 2016 - ceadversarirazvanburleanu-1449600866.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii, echipa națională de fotbal a României își va afla adversarele de la turneul final al EURO 2016, desfășurat în Franța, în perioada 10 iunie - 10 iulie. 


Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că își dorește să vadă un meci Germania - România la EURO 2016, dar abia după faza grupelor. Burleanu a adăugat că la tragerea la sorți a grupelor turneului final preferă din urna întâi reprezentativa Angliei. 


"Aș vrea să văd un meci Germania - România la EURO, dar după faza grupelor. În prima fază, mi-aș dori o grupă pe care să o putem câștiga sau să ne calificăm. Ținând cont că România este în urna a treia, atunci din urna întâi mi-aș dori pe Anglia, din urna a doua pe Ucraina sau pe Rusia, iar din a patra, unde din nefericire nu mai avem Ungaria, pe Irlanda de Nord. Cam asta ar fi o grupă ideală aleasă de mine", a declarat Burleanu. 


Președintele FRF a adăugat faptul că anul viitor, în perioada 25 ianuarie - 6 februarie, tricolorii vor avea un cantonament de pregătire. Burleanu a menționat că sunt trei opțiuni unde se va desfășura stagiul: Turcia, Spania sau Emiratele Araba Unite. 


De asemenea, echipa României are programate cinci partide de verificarea înainte de participare la EURO 2016. 


"Pe 27 martie, este amicalul de la București, cu Spania, iar pe 23 martie, pregătim un meci de verificare în țară, fie la Cluj, fie la Timișoara. Apoi urmează cantonamentul naționalei de dinainte de EURO 2016, iar șansele cele mai mari sunt să îl facem în Austria, unde vom susține și două amicale. În jurul datei de 5 iunie, pregătim un nou amical pe teritoriul României, după care vom face deplasarea în Franța", a mai spus Răzvan Burleanu. 


Comentează știrea

burlanu
10 decembrie 2015
tembel

cat de in afarafrotbalului poti sa fii incat sa-ti doresti asa grupa ? la ora asta toate ne dau cel putin 3-4 goluri, la aiureala pe care o joaca asa-zisa echipa nationala...noi de-abia ne-am calificat dintr-o grupa in care trebuia sa aiba 150 de puncte avans si tembelul vrea Anglia ???...frate, astia chiar nu se vor trezii niciodata ???

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4978 secunde