Câștigătorii TriChallenge Mamaia, ediția 2018

334
Câștigătorii TriChallenge Mamaia, ediția 2018 - castigatorii-1537197789.jpg

Articole de la același autor

Ciprian Bălănescu, masculin seniori, și Ștefania-Ecaterina Ion, feminin senioare, sunt noii campioni naționali ai disciplinei Triatlon Sprint, desemnați în cadrul TriChallenge, cel mai mare triatlon din sud-estul Europei. 


În clasamentul general masculin, Bălănescu a fost urmat de Nicolae Șeitan, care câștigă segmentul de vârstă U23, și de Sorin Boriceanu. Andrei Sergiu Chis devine, la aceeași probă, lider al categoriei masculin juniori, 17-19 ani. 


La feminin, după Ștefania-Ecaterina Ion s-au clasat Andreea Teodora Bălan, care își adjudecă și coroana categoriei U23, și Ana Maria Tănase. Rebeca Pojar câștigă, în această competiție, categoria juniori, 17-19 ani. 


Și Campionatul Național de triatlon pe distanță Half și-a desemnat câștigătorii, cu un podium masculin compus din Alex Diaconu, Mihai Vigariu și Hunor Beres. La feminin, competiția a fost adjudecată, în ordine, de Adel Koter, Ionela Babeanu și Daniela Torok.
Și Campionatul Național de Aquatlon îi are drept câștigători, la masculin, pe Mihail Chindriș, urmat de George Iulian Murar și Gheorghe Tănase. Secțiunea feminină are podiumul ocupat de Otilia Dantiș și Mihaela Alina Dobrescu. Secțiunea feminină a fost adjudecată de Rebecca Pojar, Dayana Budișan și Miruna Postolache.


Peste 1.500 de sportivi din 16 țări s-au înscris la startul festivalului multisport TriChallenge, ajuns la a zecea ediție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018
Stire din Diverse : TriChallenge, la Mamaia
Pagina a fost generata in 0.6651 secunde