Şahiştii au învins canicula, la Techirghiol

Campionatul României pentru veterani, dominat de constănţeanul Alexandru Kutnic

622
1

Articole de la același autor

După turneul de la Eforie Nord, seria turneelor de şah pe litoral a continuat cu cele de la Techirghiol, acolo unde s-a desfăşurat şi Campionatul României rezervat veteranilor. Exemplul de voinţă şi ambiţie l-a oferit un şahist din Craiova, nevăzător!

La secţiunea blitz, arbitrul din Bucureşti l-a declarat câştigător pe Alexandru Kutnic, de la CS Sissa Constanţa, cu şapte puncte din şapte partide. Având punctaj maxim, o raritate în competiţiile şahiste, Alexandru Kutnic nu se dezminte şi confirmă încă o dată forma bună la care se află în ciuda vârstei.



Vicecampion a devenit Gheorghe Crăciun, legitimat la CS Techirghiol, cu 5,5 p, iar medalia de bronz i-a revenit MF Vasile Constantin (CS Sissa; 5 p). Acesta a demonstrat că, şi la 86 de ani, se poate urca pe podium, la propriu şi la figurat! Locul patru l-a ocupat maestrul Mihai Tufă, din Galaţi, cu patru puncte.

Iată rezultatele rundei a VII-a: M Alexandru Kutnic (CS Sissa) - CM Nicolae Verciuc (Bacău) 1-0, Gheorghe Crăciun (CS Techirghiol) - MF Vasile Constantin (CS Sissa) 1/2 (remiză), Alecu Porumb (Târgovişte) - M Mihai Tufă (Galaţi) 0-1.

La şah clasic, podiumul a arătat astfel: locul 1 - MF Ştefan Baciu (Bucureşti; 6 p); locul 2 - M Aurelian Ciobanu (Vaslui; 5,5 p), locul 3 - M Marian Zaim (Constanţa; 5,5 p).

Rezultatele rundei decisive, ultima, au fost: MF Ştefan Baciu - MF Titu Maiorescu 1-0, M Aurelian Ciobanu - CM Călin Almăşan 1/2 (remiză), M Marian Zaim - Ionel Linca 1-0, CM Gheorghe Bratu (nevăzător) - Daniel Dumitraşcu 1-0.

„Impresionantă voinţa jucătorului nevăzător din Craiova, care, bazându-se doar pe pipăitul pieselor, a reuşit trei victorii şi o remiză împotriva experimentaţilor săi adversari, evident, văzători. Un exemplu de ambiţie şi luptă sportivă duse la extrem!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele CS Sissa Constanţa, Antonio Ruşa.



La rândul său, Ionel Linca a apreciat efortul şi puterea mentală a şahistului din Cetatea Băniei.

„Cea mai grea partidă a mea din turneu a fost contra adversarului Gheorghe Bratu, care a durat aproape patru ore de concentrare!”, a explicat Ionel Linca.

Şi la şah-rapid, tot Alexandru Kutnic a câştigat, cu şase puncte la activ, constănţeanul fiind urmat în clasament de George Evulet (Bucureşti; 5,5 p), respectiv Ştefan Bucur (Deva; 4,5 p).

XXX

Turneul Open a fost câştigat de MI Boris Itkis, de la Victoria Techirghiol, iar concursul de juniori a fost adjudecat de Ştefan Rareş Satmarii, de la Fianchetto Constanţa.



În total, la turneul de la Techirghiol, au fost peste 100 de participanţi, jucătorii fiind dornici de reluarea activităţii după întreruperea cauzată de pandemia Covid-19. 



Comentează știrea

Sah
6 ianuarie 2022
Completare.

Maestrul constanțean Marian Zaim a mai obținut o medalie de bronz la Campionatul Național de veterani, proba de șah-blitz.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3692 secunde