Campionatele Naţionale de Atletism, un real succes. „Au fost condiţii excelente”

Luni, 25 Ianuarie 2021, 00:00
1030
Clubul Sportiv Farul Constanţa, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” şi Clubul Sportiv Universitar Simona Halep au participat săptămâna trecută la Campionatele Naţionale de Atletism pentru juniori, tineret şi seniori, care au avut loc la Bucureşti.

A fost prima competiţie de acest gen care s-a organizat la începutul acestui an, iar condiţiile de participare au fost unele impecabile. Antrenorul Alin Larion, care ocupă în acelaşi timp şi funcţia de profesor universitar la Universitatea Ovidius, a fost foarte încântat de ceea ce a găsit la Bucureşti, dar şi de comportamentul elevilor săi care nu l-au dezamăgit.

„Spre surprinderea mea, condiţiile au fost foarte bune în ciuda acestei nebunii cu pandemia de coronavirus. Dacă înainte o competiţie se desfăşura în două zile şi se stătea în fiecare zi câte 4 sau 5 ore în sală, de data aceasta s-a concurat de dimineaţă de la ora 8:00 până seara la ora 21:00. Se intra în sala mare unde se desfăşura competiţia înainte de probă, după care ieşeau şi mergeau la sala de încălzire. Sportivii nu s-au întâlnit unii cu alţii. Totul a fost foarte bine organizat. Au existat jandarmi, spectatorii nu au avut acces în sală. Mă aşteptam să fie rezultate modeste, dar per ansamblu au fost rezultate bune şi foarte bune la nivelul întregii participări.” , a declarat Alin Larion pentru Cuget Liber.

Alin Larion, un sibian care iubeşte marea

Profesorul Alin Larion a vorbit pentru „Cuget Liber” şi despre norocul pe care îl au constănţenii că s-au născut şi trăiesc lângă Marea Neagră. Alin Larion se mândrește că este stabilit în Constanța, chiar dacă s-a născut în centrul țării, la Sibiu. Tehnicianul iubește marea, de care se bucură ori de câte ori are ocazia.

Larion a vorbit și despre problema kilogramelor în plus pe care ar putea să le acumuleze elevii săi în perioada de pandemie şi tocmai din acest motiv este conştient că trebuie să fie atent la evoluţia atleţilor.

„Ar trebui să fie mai multă deschidere pentru sport în Constanța. La noi, la atletism, este foarte greu, mai ales dacă un sportiv pune câteva kilograme în plus. Cei care practică săriturile trebuie să cântărească foarte puțin. Până acum, nu am avut probleme. Eu antrenez seniori și ei sunt mai conștienți de ceea ce fac. La cei mai mici, mai ales la fete, este mai greu, pentru că apar diferite probleme, dar pot fi îndreptate. Eu îi mai cert dacă mi se pare că au luat în greutate.

Mă mândresc că trăiesc la malul mării. Este o altă viață față de alte regiuni ale țării. Este superb să vezi marea, să o simți, aerul este incredibil de curat. Ar trebui să fim recunoscători”, a concluzionat Alin Larion.

Într-un interviu pe care l-a acordat în luna septembrie a anului trecut pentru Cuget Liber, Alin Larion a vorbit despre pericolul pierderii sportivilor după această pandemie.

„Va trece la un moment dat și această pandemie. Când va trece, ne vom da seama că s-a greșit. Ne vom da seama că nu vom mai avea sportivi. Oamenii vor fi mult mai bolnavi. Cât am stat în casă, au început să mă doară diferite părți ale corpului cu care nu am avut niciodată probleme. Am făcut cu studenții mișcare online. Am fost, anul trecut, în Coreea de Sud și erau oameni pe străzi cu măști. Ei au mai avut probleme și înainte, dar în toate parcurile erau oameni de toate vârstele care alergau. Noi nu ne dăm seama că suntem fericiți că stăm la mare, la aer curat”, a adăugat Alin Larion.

Cu rezultatele atleţilor constănţeni de la Naţionalele care au avut loc la Bucureşti vom reveni într-o ediţie viitoare a ziarului Cuget Liber.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2353 secunde