Box / Iulian Dumitrescu s-a calificat în sferturile de finală la Campionatele Europene de la Budva

73
Box / Iulian Dumitrescu s-a calificat în sferturile de finală la Campionatele Europene de la Budva - 24494819524925606208789861904215-1634467133.jpg
Pugilistul român Iulian Dumitrescu s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 75 kg, la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe turcul Tunahan Tuysuz. Dumitrescu l-a învins fără drept de apel și pe reprezentantul Turciei și va lupta pentru medalie, informează Federaţia Română de Box.

Tânărul pugilist român, care anterior trecuse de un pugilist din Ungaria, a făcut în optimi o adevărată demonstrație de forță împotriva lui Tuysuz. Încă din start, ploieșteanul și-a impus ritmul și l-a ținut la respect pe turc cu lovituri puternice, reușind să tranșeze toate schimburile de lovituri în favoarea sa. A fost un 5-0 entuziasmant pentru român, care, miercuri, 20 octombrie, va lupta pentru medalie, în sferturile de finală ale competiței de la Budva. Adversar îi va fi Oleksander Balabin, un ucrainean care și-a trecut și el în palmares la acest European două victorii, ultima sa victimă fiind reprezentantul Germaniei.

În alt meci, în primul tur al cat. 71 kg, Daniel Hermeziu a fost învins la puncte de polonezul Mateusz Urban (1-4).

Trei dintre elevele lui Adrian Lăcătuș vor debuta, duminică, 17 octombrie, la Campionatul European. Marin Loredana, Drăgan Emilia și Hamza Roxana deschid „balul” pentru lotul feminin.

La masculin, doar Saly Palapuic (cat. 51 kg) va urca, duminică, în ring.

România participă cu 15 sportivi - opt la masculin şi şapte la feminin, la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Budva (Muntenegru).

Foto: Facebook / Federaţia Română de Box 

Pagina a fost generata in 0.3158 secunde