Baschetul românesc, îndoliat. A murit antrenorul „Piki” Dârjan

211
Baschetul românesc, îndoliat. A murit antrenorul „Piki” Dârjan - untitled-1607092106.jpg

Articole de la același autor



Virusul Covid-19 îndoliază din nou marea familie a baschetului românesc, profesorul antrenor Constantin „Piki” Dârjan stingându-se din viaţă, vineri, 4 decembrie, la Spitalul Monza, informează Federaţia Română de Baschet. 


Născut în Brăila, în data de 26 octombrie 1935, Constantin Dârjan a iubit jocul de baschet din copilărie şi a urcat pe toate treptele performanţei sportive. 
Ca jucător, a evoluat sub culorile cluburilor Progresul, Locomotiva, PTT, Ştiinţa Craiova şi IEFS. 
A absolvit Institutul de Cultură Fizică, promoţia 1958, specializarea baschet, iar după ce şi-a agăţat ghetele-n cui, a activat ca profesor antrenor la Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Bucureşti. 
În paralel, a fost cooptat şi în staff-urile echipelor divizionare Ştiinţa Craiova, Progresul, Olimpia şi Rompetrol. 
A fost antrenor federal în cadrul FRB şi a activat mai bine de un deceniu ca antrenor al loturilor naţionale de cadeţi şi juniori. A fost un membru activ al Colegiului Central al Antrenorilor, organism pe care l-a şi condus în calitate de preşedinte. 
Pasionat şi dedicat total sportului de sub panouri, profesorul Dârjan a avut şi o impresionantă activitate publicistică, printre care enumerăm doar câteva apariţii: „Baschetul la copii şi juniori” (în colaborare cu A. Hrişcă şi A. Predescu, în 1985), „Instruirea şi performanţa la copii şi juniori în baschet” (1997), „Metodica instruirii la juniori (1998), „Programa de baschet pentru cluburile şcolare” (1985 şi 1997). De asemenea, a mai semnat o mulţime de articole de specialitate, publicate atât în ţară, cât şi în străinătate, şi a tradus peste 1.000 de articole pentru fondul de documentare al FRB şi al Centrului de Cercetări pentru Sport, fiind inclus şi în galeria „legendelor baschetului românesc”. 


XXX 
„Federaţia Română de Baschet îşi exprimă compasiunea şi profundul regret pentru dispariţia celui care a fost Constantin Piki Dârjan, adresând sincere condoleanţe familiei îndurerate. 
Dumnezeu să-l odihnească!” 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6223 secunde