Baschet Club Athletic așteaptă startul noului sezon competițional

141
Baschet Club Athletic așteaptă startul noului sezon competițional - baschet2-1598885115.jpg

Articole de la același autor

Baschet Club Athletic Constanța așteaptă cu nerăbdare startul noului sezon din Liga Națională. Noua stagiune va debuta la începutul lunii octombrie, cel mai probabil pe data de 3.

În urma unei ședințe care a avut loc, săptămâna trecută, la Federația Română de Baschet, s-au discutat o serie de măsuri care au fost luate la nivelul competițiilor interne.

Astfel, în cadrul discuțiilor, s-a stabilit că sistemul de desfășurarea al Cupei României va fi definitivat pe parcursul lunii septembrie, după ce FIBA va lua o decizie oficială în ceea ce privește desfășurarea competițiilor internaționale de pe teritoriul Europei.

În urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului comun MTS și MS nr. 780, echipele participante vor avea nevoie de un cantonament de 14 zile, în care toate testele RT-PCR să iasă negative înaintea oricărei competiții oficiale.

Noul sezon se va disputa sub formă de turnee, astfel că BC Athletic Constanța nu va putea beneficia prea des de avantajul terenului propriu.

De asemenea, accesul în săli va fi limitat doar la jucători, staff-ul tehnic, oficialii partidei, personal auxiliar esențial pentru desfășurarea meciului și presa, pe baza unui tabel nominal. Așadar, accesul spectatorilor va fi interzis, în perioada pandemiei.

XXX

Constănțenii de la BC Athletic l-au cunoscut oficial pe americanul Trevor John, cel care a ajuns în urmă cu câteva zile în România. Jucătorul în vârstă de 24 ani va petrece următoarele două săptămâni în izolare, după care se va alătura noilor săi colegi, sub comanda antrenorului Alexandru Olteanu.

Înalt de 1,90 metri, jucător de poziția 1-2, născut pe 20 noiembrie 1995, John a jucat în liga universitară pentru Cal Poly Mustangs între 2015 și 2018, respectiv Drexel Dragons în sezonul 2018/19. El a bifat 87 apariții în NCAA.

Noul jucător al Constanței este un aruncător foarte bun de la mare distanță. El a avut peste trei reușite de trei puncte pe partidă în ultimul sezon în baschetul universitar. John a absolvit în 2019, iar anul trecut a jucat în NBA Summer League pentru Houston.

Constanța a legitimat alți doi jucători nord-americani pentru sezonul 2020/21: Siler Schneider și Kevin Hayes. Aceștia urmează să ajungă în țară.

Siler Schneider a evoluat pentru BC Athletic și în stagiunea precedentă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.263 secunde