Barcelona a câștigat a 30-a oară Cupa Regelui

70
Barcelona a câștigat a 30-a oară Cupa Regelui - barca-1524382450.jpg

Articole recomandate

A fost bucurie mare la Barcelona după ce Barca a câștigat pentru a patra oară la rând Cupa Regelui la fotbal. După un meci în care echipa favorită a zdrobit Sevilla cu 5 la 0, fanii au ieșit în stradă, au cântat și au dansat până târziu în noapte. Ei au scandat numele lui Andres Iniesta și Lionel Messi, care au marcat câte un gol fiecare.


Barcelona a făcut legea pe Wanda Metropolitano în finala Copa del Rey. Sevilla a rezistat mai puțin de un sfert de oră, iar Suarez a deschis scorul din pasa lui Coutinho. Până la pauză, Messi a înscris și el după pasa elegantă a lui Jordi Alba, apoi l-a servit pe Suarez care a reușit dubla. În repriza a doua, Messi i-a oferit o pasă de gol și veteranului Iniesta. Coutinho a închis tabela la 5-0 din penalty, iar Barcelona a câștigat pentru a 30-a oară Copa del Rey.

Tehnicianul formației FC Sevilla, Vincenzo Montella, s-a înclinat după meci în fața acestui rezultat. "FC Barcelona a fost net superioară. Ei sunt obișnuiți să joace finale și sunt niște extratereștri care joacă la un nivel foarte înalt. Sunt foarte dezamăgit pentru publicul nostru. Mi-am văzut jucătorii plângând, dar de mâine trebuie să muncim din nou pentru a ne califica în cupele europene", a declarat Montella.

Pentru Lionel Messi și Andres Iniesta, trofeul de sâmbătă este al 31-lea obținut cu FC Barcelona. Ei au câștigat de opt ori campionatul Spaniei, de șapte ori Supercupa Spaniei, de patru ori Liga Campionilor, de șase ori Cupa Spaniei, de trei ori Supercupa Europei și de trei ori CM a Cluburilor, transmite Digi24.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.93 secunde