Divizia A1 la volei feminin, etapa a şasea

Au trăit periculos! CS Medgidia, victorie cu nou promovata Dacia Mioveni după setul decisiv

139
Au trăit periculos! CS Medgidia, victorie cu nou promovata Dacia Mioveni după setul decisiv - 25641007434983800569538115033802-1636881921.jpg
CS Medgidia a trăit periculos partida cu nou-promovata CS Dacia Mioveni, disputată la Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, contând pentru etapa a şasea a Diviziei A1 la volei feminin. Formaţia constănţeană s-a impus cu scorul de 3-2 şi se menţine pe locul trei în clasament.

Primele două seturi ale meciului de la Medgidia au fost adjudecate rapid de echipa gazdă, antrenată de Florin Voinea şi Radu Began: 25-13 şi 25-19 şi se părea că soarta întâlnirii este, previzibil, pecetluită. A urmat apoi, inexplicabil, un moment de cădere, de relaxare, voleibalistele constănţene au slăbit motoarele, iar acest lucru le-a costat. Dacia Mioveni a reintrat în joc, a câştigat punct după punct, iar seturile trei şi patru i-au aparţinut: 25-22, respectiv 25-18.

S-a intrat în decisiv, unde forţa grupului a fost un factor decisiv în victoria Medgidiei, 15-13. Ioana Baciu a făcut cel mai bun meci al său din actuala stagiune, Ramona Rus, Alexandra Trică şi Diana Ariton fiind şi ele printre principalele realizatoare.

CS Medgidia a avut o apărare foarte bună, însă a suferit pe tranziţie pe final, atunci când atacurile nu au mai fost construite cu răbdare şi precizie.

Pe voleibalistele de la CS Medgidia, le aşteaptă acum o perioadă „de foc”. În doar câteva zile, ele vor susţine două meciuri consecutive în Croaţia, pe 17 şi 18 noiembrie, cu echipa OK Kastela, în CEV Volleyball Challenge Cup, iar la întoarcere, o deplasare la Cluj, pentru meciul cu CS U NTT Data Cluj.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte întâlniri ale rundei: CSM Lugoj - CS Ştiinţa Bacău 3-1, SCM U Craiova - CS Rapid Bucureşti 0-3, CSM Volei Alba Blaj - CSO Voluntari 3-1, ACS Volei Cristina Pîrv Turda - CS U NTT Data Cluj 3-0.

XXX

În cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Volei, eveniment desfăşurat la Bucureşti, s-a votat în unanimitate aplicarea regulii obligativităţii prezenţei a doi sportivi români pe teren. Deocamdată, aceasta e suspendată până când se va judeca acţiunea înaintată de Federaţia Română de Volei împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Acordul membrilor afiliaţi ai FRV era necesar pentru ca hotărârea definitivă dată de instanţă (în cazul în care aceasta va decide în favoarea FRV) să poată fi pusă în practică imediat după judecare.

De asemenea, s-a ridicat de către mai mulţi antrenori problema obligativităţii trecerii pe foaia de joc la juniori şi junioare a unui număr de minimum şase jucători/jucătoare care să îndeplinească baremul de vârstă şi a maximum trei mai mici. Drept urmare, s-a supus la vot propunerea de desfiinţare a acestei reguli, astfel încât doar la categoriile juniori şi junioare să se poată juca fără limită inferioară de vârstă şi fără obligativitatea de a avea în lot sau pe teren un anumit număr de sportivi care să îndeplinească acest criteriu. Cu majoritate, s-a votat această variantă, care va fi aplicată începând din campionatul viitor.

Foto: Facebook / Clubul Sportiv Medgidia

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5128 secunde