"Au rămas fără bani de pensii și salarii? Să ne lase în pace, nu suntem infractori!" Dar ce ar mai plânge ăi cu turnulețe…

9313

Articole de la același autor

Proiectul prin care românii care muncesc în străinătate vor fi obligați să justifice cu documente sumele mai mari de 1.000 de euro trimise în țară a generat un val de indignare în rândul diasporei.

Din Spania, Italia, Marea Britanie sau Israel, unde muncesc foarte mulți români, curg mesajele care dezaprobă manevra prin care PSD încearcă să facă rost de ceva bani pentru măririle de pensii și salarii promise bugetarilor. Asta pentru că, în cazul în care nu există justificare, banii ar urma să fie confiscați, iar amenzile ar urca până la 150.000 de lei.

"Este o mare mizerie ticluită de actuala coaliție aflată la guvernare. Noi, românii care muncim în străinătate, le-am stat mereu în gât lui Dragnea și acoliților lui. Nu am plecat la muncă în străinătate de bine ce ne era. Am plecat tot pentru copii, să le facem un viitor, să le fie măcar lor bine. Iar acum, guvernanții sunt cu ochii pe noi, ne tratează precum pe infractori", a declarat Ionela T., care muncește de mai bine de 10 ani în Spania.

"Munca în străinătate nu este o fericire. Vei fi privit întotdeauna ca un străin. Strângem ban pe ban pentru copii și îi trimitem în țară. Nu contribuim și noi la economia națiunii. S-ar putea să avem chiar o contribuție mult mai mare decât a multora celor de acasă. Sunt bani munciți cu sudoare, nu sunt furați. Ei să își vadă de treburile lor, să lase diaspora în pace", a completat Simona H., stabilită de ani buni în Statele Unite.

"Aaaaa, au rămas fără bani de pensii și salarii? Au vândut gogoși pensionarilor și acum nu mai au din ce face plăți? Să scoată bani din piatră seacă și să își vadă de prostiile lor, că uite unde au dus țara", a scris Constantin Popescu, din Marea Britanie.

XXX

Personal, nu cred că acest proiect va fi pus în practică. Să ne aducem aminte că, de-a lungul timpului, au mai existat asemenea tentative, dar nicio guvernare nu a luat decizia cea drastică.

Mulți ar plânge în această situație, și aici nu mă refer nici la cei care lucrează legal, cu contract, nici la cei care se chinuiesc în fiecare zi, la munca de jos, la ciubucul de spălat garduri, mașini sau de strâns rahați după dobermanii străinilor.

Cei mai afectați ar fi cei cu palate, cu turnulețe, cu Merțane de peste 100.000 de euro și salbe de aur la gât. Acest segment nu a fost niciodată deranjat de autoritățile statului și nu cred că va fi nici acum.

XXX

Proiectul de lege din 31 ianuarie, publicat pe site-ul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prevede, la capitolul III - Obligații de raportare, Secțiunea 2 - Raportarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune, art. 7 (5), următoarele: "Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro".

De asemenea, este prevăzută și o perioadă de maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care persoanele fizice au efectuat tranzacția, în care acestea să raporteze informații la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5102 secunde