Atletul veteran Alexandru Pop, în formă de zile mari

501
Atletul veteran Alexandru  Pop, în formă de zile mari - atletul-1477416776.jpg

Articole de la același autor

Unul dintre cei mai apreciați atleți vetereni constănțeni, Alexandru Pop (52 de ani), a luat parte, zilele trecute, la proba de semi-maraton (21,5 km) a reuniunii atletice "Bottwartal Halbmarathon", desfășurată în localitatea germană Steinheim (în apropiere de Bielefeld), ce a strâns la start peste 3.000 de alergători din întreaga lume.

Sportivul de la SanaSport Constanța a avut o evoluție remarcabilă (1h, 35 min., 25 sec.), terminând pe locul 153 la general și pe 20 la categoria Master +50 de ani.

Performanța sa vine la doar o săptămână distanță după ce alergase excelent la Maratonul Internațional de la București - locul 120 la general, acolo unde s-a întrecut cu peste 8.000 de partici-panți, competiție câștigată, cum era de așteptat, de "leoparzii" din Kenya și Etiopia.

"Mă așteptam să fie o întrecere aprigă la Bucu-rești. Obiectivul meu era să îmi îmbunătățesc recordul (1h, 25 minute), dar nu a fost să fie. Traseul a suferit niște mo-dificări, deoarece organi-zatorii au dorit să promoveze cât mai bine capitala României, fapt ce ne-a obligat să urcăm niște pante care ne-au înfrânat suficient cât să nu ne putem autodepăși. Din păcate, nu am avut foarte mult timp să sărbătoresc evoluția mea, fiindcă am plecat la concursul din Germania. Acolo, concurența a fost mai puțin numeroasă, însă toți atleții au fost foarte bine pregătiți. Am avut parte de niște peisaje superbe și o organizare ireproșabilă, asemănătoare cu cele întâlnite în Grecia, când am alergat la Marathon. În următoarea perioadă, voi alerga de Ziua Internațională a Mării Negre la crosul «Turul Mării Negre», acolo unde sper să îmi găsesc ritmul și să mă clasez cât mai bine", a declarat Alexandru Pop.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2617 secunde