Atletism / Test pozitiv la Covid-19! Sportivii români, scoşi din competiţie, la Cupa Europeană

229
Atletism / Test pozitiv la Covid-19! Sportivii români, scoşi din competiţie, la Cupa Europeană - atletismcovid-1620641056.jpg

Articole de la același autor

Ghinion la al treilea test Covid-19 pentru delegația României prezentă la Cupei Europei de aruncări. Tricolorii care trebuia să concureze în cea de-a doua zi de întreceri de la Split (Croația) au fost scoși din competiție. Motivul? Unul dintre atleți a fost testat pozitiv, sâmbătă, 8 mai, cu virusul Covid-19, iar conform protocolului sanitar al țării gazdă, sportivii nu au fost lăsați să părăsească hotelul în care erau cazați, informează Federaţia Română de Atletism. 
Testul este obligatoriu a fi făcut cu 48 de ore înainte de întoarcerea în țară sau după minimum două zile de ședere în Croația. Menționăm faptul că, la ambele teste anterioare, realizate unul înainte de plecarea la Split și al doilea efectuat în Croația, înainte de concurs, toți membrii delegației țării noastre au ieșit negativi. 


Într-o situație similară s-a aflat și delegația Ucrainei. După ce un membru al delegației lor a fost testat pozitiv, întreg lotul țării vecine a fost exclus din concurs. 
Rezultatele obținute de către sportivii români în prima zi a competiției rămân valide. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1635 secunde