Andrei Pavel se va duela cu Goran Ivanisevic și frații Bryan

243
Andrei Pavel se va duela cu Goran Ivanisevic și frații Bryan - andreipavel-1524668927.jpg

Articole de la același autor

Fostul jucător de tenis Andrei Pavel va face echipă cu doi conaționali aflați încă în circuitul ATP, Florin Mergea și Adrian Ungur, în tentativa de a învinge un trio de vis, format din legendarii frați Bob și Mike Bryan și fostul lider mondial Goran Ivanisevic, în cadrul evenimentului demonstrativ Sports Festival, ce va avea loc, în luna iunie, la Cluj-Napoca. 


Sala Polivalentă din Cluj va găzdui, în 15 iunie, întâlnirea dintre cele două echipe, Team Romania și Team World, iar organizatorii promit și alți invitați surpriză în cadrul show-ului de tenis. 


Conform formatului de turneu, Pavel va juca la simplu cu Ivanisevic, iar la dublu, vor avea loc meciurile Pavel/Ungur - Ivanisevic/Bryan și Bob Bryan/Mike Bryan - Pavel/Mergea. 


"Atmosfera de la Cluj e unică. E ceva ce nu am trăit cât am fost jucător de Cupa Davis. Sper ca în iunie să mă bucur și eu de acest public minunat și să câștige echipa României ediția inaugurală a festivalului", a declarat Andrei Pavel. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3489 secunde