Andreea Lefcenco, antrenamente intense după pandemie

Vineri, 26 Iunie 2020
223
Andreea Lefcenco se pregătește zilnic după ieșirea din starea de urgență în vederea următoarelor competiții la care va participa.

Ultima mare competiție la care a participat sportiva antrenată de Alin Larion a fost în luna februarie a acestui an, și anume Campionatul Național de atletism, acolo unde a cucerit medalia de bronz la triplusalt, după o performanță de 12,57 m.

Constănțeanca visează să își îndeplinească baremul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo care vor avea loc anul viitor, însă este foarte greu.

Cât timp nu a avut voie să se antreneze în mod normal, Andreea Lefcenco a efectuat o pregătire intensă în autoizolare, însă aceasta nu se compară cu pregătirea de pe stadion.

Acum, sportiva de pe litoral încearcă să recupereze și se antrenează atât în sală, cât și în aer liber.

Andreea Lefcenco lucrează, în paralel cu atletismul, ca instructor de fitness, ea fiind calificată pentru această meserie. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1813 secunde