Adidas renunță la sponsorizarea Federației Internaționale de Atletism

87
Adidas renunță la sponsorizarea Federației Internaționale de Atletism - adidas-1453945621.jpg

Articole recomandate

Scandalurile de corupție din lumea sportului lasă Federația Internațională de Atletism fără sprijinul unuia dintre cei mai mari sponsori. Adidas a anunțat că renunță la contract, deși mai erau trei ani din el, pentru că imaginea sportului este mult prea pătată de cazurile multiple de dopaj. În total, contractul care se întindea pe 11 ani avea o valoare de zeci de milioane de euro.



Adidas a devenit cel mai mare sponsor al Federației Internaționale de Atletism în anul 2008, când compania din Germania se angaja să susțină compețiile timp de 11 ani. Valoarea inițială a contractului a fost de peste 30 de milioane de euro, dar surse citate de presa britanică susțin că, în realitate, nemții plăteau în jur de 7,4 milioane de euro an de an drept sponsorizări către Federația Internațională de Atletism.

Lucrurile s-au schimbat însă pe măsură ce la iveală au ieșit tot mai multe cazuri de dopaj și scandaluri de corupție. Adidas susține că nu vrea să își alăture imaginea acestor scandaluri, dar nu ar fi exclus ca renunțarea la contract să se facă din motive financiare, iar cazurile de dopaj să fie doar un pretext.

Asta pentru că Adidas este și partener al Federației Internaționale de Fotbal, prinsă de asemenea într-un mare scandal de corupție, lucru care pare că nu i-a deranjat foarte tare din moment ce contractul semnat cu Manchester United în 2014, contract în valoare de aproape un miliard de euro, rămâne valabil.

În tot acest timp, Federația Internațională de Atletism se gândește să ofere locul rămas liber de Adidas celor de la Nike.

Canon, Toyota, TDK și Seiko sunt celelalte nume mari care sponsorizează competițiile de atletism.

Scandalul de corupție care a dus totuși la decizia celor de la Adidas rămâne nerezolvat. La finalul anului trecut, o comisie a consiliului mondial anti-doping a scos la iveală mai multe probleme de dopaj care ar fi fost susținute de Rusia.

Inclusiv fostul președinte al Federației Internaționale de Atletism a fost acuzat că a luat mită aproape 930.000 de euro pentru a ascunde cazurile de dopaj în care erau implicați sportivii ruși. În momentul de față, acesta este cercetat alături de fiul său de procurorii francezi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2645 secunde