X
X
Mai multe ştiri online:

Bayern Munchen, regina Europei pentru a 6-a oară

Ştire online publicată Luni, 24 August 2020. Autor: Mircea GHIȚĂ
Bayern Munchen a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal, ediția 2020-2021, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în finala jucată pe Estadio da Luz din Lisabona.


Bayern și-a trecut în palmares al șaselea său trofeu în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent (Cupa Campionilor Europeni/Champions League), după edițiile din 1974, 1975, 1976, 2001 și 2013. 
Bavarezii au mai jucat alte cinci finale, în 1982, 1987, 1999, 2010, 2012. Pentru PSG a fost prima sa finală în această competiție, parizienii cucerind până acum doar Cupa Cupelor.


Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul francez Kingsley Coman (59), fost junior al clubului PSG.
Meciul a fost unul de înalt nivel, ambele echipe având ocazii de gol, însă Bayern a fost echipa care a avut inițiativa și a încheiat cu o posesie mai bună (61%).
În primul sfert de oră nu s-a consemnat nicio ocazie la cele două porți, dar apoi parizienii au fost aproape de a deschide scorul: Neymar a fost lansat pe contraatac, însă șutul său a fost respins cu șansă de portarul Neuer (18).


Bayern a răspuns la scurt timp cu o ocazie imensă de a marca, dar Lewandowski (22) a nimerit bara cu un șut din întoarcere.
PSG și-a creat o nouă ocazie mare de gol, Di Maria fiind lansat splendid în careu de Herrera, însă șutul argentinianului a trecut peste poartă (23). Herrera a expediat un șut bun (29), dar Goretzka a deviat mingea în corner.
La poarta cealaltă, Lewandowski a avut o nouă șansă de a înscrisă, reluând cu capul dintr-o poziție dificilă, însă Navas a fost la post (31).
Neuer a fost din nou magistral în fața lui Mpabbe (45), după care puține secunde mai târziu Gnabry a păstruns în careu și a șutat la colțul scurt, dar Navas a reținut.


Diferența a fost făcută de francezul Coman (59), care a marcat cu capul din centrarea perfectă a lui Kimmich.
Bayern a presat și Kimpembe a respins providențial din fața lui Lewandowski (61).


PSG a încercat să pună mai multă presiune pe poarta adversă, iar Neuer (70) a avut o nouă intervenție de senzație în fața lui Marquinhos, după o pasă cu călcâiul a lui Di Maria.


În min. 73 s-a petrecut o fază controversată în careul bavarezilor, când Kimmich a respins mingea lovind piciorul lui Mbappe, dar nu s-a dictat penalty, în ciuda prezenței arbitrajului video.


Ultima șansă a parizienilor s-a consumat în minutele adiționale (90+2), când centrarea lui Neymar nu a fost ajunsă de Choupo-Moting.
Arbitru de rezervă la acest meci a fost românul Ovidiu Hațegan.
Bayern a devenit a treia echipă care ajunge la 500 de goluri marcate în Champions League, Real Madrid și FC Barcelona având mai multe goluri înscrise în competiție.


PSG este a cincea echipă franceză care ajunge în finala CCE/Champions League, cluburile din Hexagon pierzând cinci din cele șase finale jucate.


Bayern este prima echipă care câștigă o ediție a Ligii Campionilor cu victorii pe linie.
Bayern are victorii pe linie în ultimele sale 21 de meciuri oficiale, și 28 de victorii și un egal în ultimele 29.


Sursa: Agerpres




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Sport Internaţional

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4054 secunde