Mocanu Gheorghe, în cursa pentru Primăria Rasova. "Vreau să facem mai bună viaţa locuitorilor comunei!"

829
Mocanu Gheorghe, în cursa pentru Primăria Rasova.
Mocanu Gheorghe, candidat al Partidului Neamul Românesc la Primăria Rasova, le propune locuitorilor din comuna Rasova şi satul Cochirleni un program politico-administrativ nu numai ambiţios, ci şi realizabil.

„Sunt candidaţi care promit multe lucruri în campania electorală, că dacă vor fi aleşi, va curge numai lapte şi miere.

Eu le propun locuitorilor comunei Rasova şi satului Cochirleni un proiect de investiţii cu termene clare de finalizare, menit a le face viaţa mai bună. Am alături de mine o echipă de oameni cinstiţi şi pricepuţi, iar împreună putem face multe lucruri bune pentru comunitatea locală”, a declarat candidatul Partidului Neamul Românesc la Primăria Rasova, Mocanu Gheorghe.

„În primul rând, am în vedere realizarea unui program de investiţii în infrastructură, prin atragerea de fonduri pentru dezvoltare rurală, şi vreau, de asemenea, să atrag investitori, să creez condiţii de dezvoltare pe această linie, astfel încât comuna noastră să devină un important centru de agro-turism. Să avem cât mai multe pensiuni agro-turistice, să punem în valoare frumuseţile Dunării.

În acest sens, în calitate de primar, voi propune spre aprobare un proiect prin care să atribuim terenuri în folosinţă tinerilor care doresc să dezvolte o afacere în agricultură. Le vom acorda sprijin şi asistenţă pentru accesarea fondurilor europene.

Locuind la mal de Dunăre, vreau să realizez, în fiecare an, un festival al pescarilor, la o dată pe care să o stabilesc de comun acord cu cetăţenii”, a declarat Mocanu Gheorghe, candidat al Partidului Neamul Românesc la Primăria Rasova.

Şi cum sănătatea este mai bună decât toate, nici acest domeniu nu putea lipsi de pe agenda lui Mocanu Gheorghe.

„Sănătatea locuitorilor este foarte importantă, motiv pentru care mi-am propus să construiesc un dispensar medical în satul Cochirleni, în care să activeze permanent cel puţin un medic de familie”, a explicat Mocanu Gheorghe.

Nu în ultimul rând, o altă prioritate o constituie rezolvarea problemei apei potabile în Complexul IAS Cochirleni.

XXX

Programul politic al candidatului Partidului Neamul Românesc la funcţia de primar al Comunei Rasova, Mocanu Gheorghe

1. Modernizarea comunei prin asfaltarea tuturor străzilor, în localităţile Rasova, Cochirleni şi în Complexul IAS;

2. Rezolvarea problemei furnizării apei potabile în localităţile Rasova, Cochirleni şi Complex IAS;

3. Rezolvarea problemelor de mediu prin asigurarea colectării eficiente şi reale a gunoiului de la toţi cetăţenii comunei;

4. Realizarea unui proiect de modernizare a malului Dunării pe porţiunea care traversează satul Rasova prin construirea unei prelungiri a digului - un pod de promenadă - pe care cetăţenii să se poată plimba şi admira Dunărea şi apusurile de soare;

5. Sprijinirea cetăţenilor pentru accesul la fonduri europene şi subvenţii;

6. Atragerea de investitori şi dezvoltarea turismului rural şi crearea de locuri de muncă;

7. Sprijinirea tuturor cetăţenilor din comună în rezolvarea problemelor personale cu care se confruntă;

8. Promovarea şi susţinerea echipelor de fotbal din localităţile Cochirleni şi Rasova;

9. Sărbătorirea anuală a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie.

(Comandat de Partidul Neamul Românesc, publicat de Cuget Liber, pe www.cugetliber.ro, cod mandatar financiar 21200040)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2589 secunde