Coronavirus / Număr uriaş de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore

981
Coronavirus / Număr uriaş de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore - virus-1599910112.jpg

Articole recomandate

Coronavirus în România, 12 septembrie 2020. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernlui a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.311 de noi cazuri de îmbolnăvire.


"Până astăzi, 12 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102.386 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).


42.811 pacienți au fost declarați vindecați și 11.052 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare (*cifrele privind pacienții asimptomatici externați sunt în curs de actualizare, ca urmare a unor modificări tehnice survenite la aplicația de centralizare a datelor).


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.311 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 507 persoane au fost reconfirmate pozitiv.


Coronavirus în România, 12 septembrie 2020. 27 de români au murit în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 4.127 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.


În intervalul 11.09.2020 (10:00) – 12.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (12 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea și București.


Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.


26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.


Coronavirus în România, 12 septembrie 2020. 467 de pacienţi internaţi la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.027. Dintre acestea, 467 sunt internate la ATI. 


Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.066.860 de teste. Dintre acestea 24.939 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.157 la cerere.


Pe teritoriul României, 10.836 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.733 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.970 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.


În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.232 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 533 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.


Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 639 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 172.950 de lei.


De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.


Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.


Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.


În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.905 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia,  Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.


De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4121 secunde