Anunț important: PRIMUL MODEL ELECTRIC DACIA! Vezi când va fi lansat

3065
Anunț important: PRIMUL MODEL ELECTRIC DACIA! Vezi când va fi lansat - dddd-1583224153.jpg
Producătorul de automobile Dacia a anunțat, marți, Dacia Spring, primul model electric din istoria mărcii, cu o autonomie estimată la 200 km, relatează Observator. "Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia. Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică", susține producătorul.

Versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, putând fi astfel utlizată atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane. Modelul de serie va fi disponibil în 2021.

Caroseria are protecții laterale și scuturi integrate în barele față și spate. Aspectul de SUV este subliniat de garda la sol supra-înălțată și de prezența barelor de pavilion. "O atenție deosebită a fost acordată blocurilor optice. În partea frontală, farurile100% LED sunt divizate în două niveluri: o linie orizontală în partea superioară și o serie de elemente grafice integrate în bara de protecție. În spate, cele 4 blocuri optice, de asemenea 100% LED, formează un dublu Y, anunțând viitoarea identitate luminoasă a modelelor Dacia", se arată în comunicat.

Partea frontală a showcar-ului Spring are noua semnătură luminoasă și cu profilul specific al capotei și al calandrului. Dacia Spring poate fi o soluție pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing. Versiunea de serie va fi propusă așadar și pe această piață, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa (7 800 ZOE, Kangoo Z.E. și Twizy).

În ultimii 15 ani, Dacia și-a pus amprenta asupra pieței auto, prin modelele Logan și Duster. Marca a prezentat mereu o ofertă de mașini simple, la prețuri mai scăzute, ceea ce i-a permis să aibă 6,5 milioane de clienți și să se impună ca lider european al vânzărilor către persoane fizice cu modelele Logan, Sandero și Duster. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3278 secunde