Zona Casa de Cultură din Constanța rămâne fără apă rece, astăzi

Luni, 08 Mai 2017
191
Constănțenii care locuiesc în zona Casa de Cultură nu vor avea apă rece, astăzi, la robinete. Pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a unei conducte aflată în subsolul blocului L118b1 de pe aleea Daliei nr. 4, din municipiul Constanța, S.C. RAJA S.A. Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile din punctul termic nr. 76, astăzi, începând cu ora 8.30.


Sunt afectați consumatorii din blocurile L118b2, L118b3, L118b4, L115, L117, L119a1, L119a2, L119a3 și L119a4. 


Potrivit purtătorului de cuvânt al RAJA, Irina Oprea, furnizarea apei va fi reluată în jurul orei 14. 


Pagina a fost generata in 0.3072 secunde