"Zâna Merciluță" va trata, gratuit, copiii din comunitățile rurale defavorizate

351

Articole de la același autor

Foarte mulți copii care provin din mediul rural au probleme dentare netratate, pentru că părinții lor sunt atât de săraci, încât abia au bani să îi trimită la școală sau să le dea să mânânce și să-i îmbrace. Mai grav, ei stau cu dinții sparți, loviți, ciobiți ori cu infecții destul de mult timp, cât să se agraveze. Pentru toți acești micuți s-au găsit binevoitori care nu doar să-i consulte, dar mai ales să-i trateze, fără ca cineva să fie nevoit să scoată un ban din buzunar.

Astfel, aproximativ 600 de copii din comunități rurale defavorizate, dar și copilași cu afecțiuni oncologice vor beneficia, gratuit, de consultații și tratamente stomatologice. Aceste controale vor fi efectuate timp de nouă luni, în cadrul primului cabinet stomatologic mobil din țara noastră, "Zâna Merciluță". Micuții vor beneficia de servicii de profilaxie dentară și tratament de specialitate, toate acestea fiind oferite gratuit de o echipă de opt medici stomatologi voluntari.

Proiectul "Zâna Merciluță" este implementat prin parteneriatul dintre Fundația Vodafone România și Asociația "Merci Charity", o nouă etapă fiind lansată în cadrul ediției 2018 a programului "Fondul pentru fapte bune". După consultarea și tratarea acestor copii, urmează alții, astfel încât până la jumătatea anului 2019, numărul total al copiilor beneficiari ai proiectului va ajunge la 1.800.

În județul Constanța, echipa va ajunge abia anul viitor, dar pe lângă sesiunile de consultații și tratament care vor fi asigurate în fiecare sat vizitat, echipa de voluntari a proiectului va realiza și un studiu despre sănătatea orală a copiilor din sate și a copiilor cu afecțiuni oncologice. Potrivit reprezentanților proiectului, studiul respectiv va analiza afecțiunile stomatologice întâlnite cel mai des, dar și cauzele apariției cariilor dentare, precum și gradul de acces al copiilor la rețeaua de cabinete stomatologice din mediul rural, numărul persoanelor care au încheiat contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și numărul copiilor care beneficiază de pachetul gratuit de servicii de sănătate orală. Ca noutate, pentru colectarea de date și analiza lor, cele două asociații vor dezvolta o aplicație online pentru cabinete și unități medicale mobile pe care urmează sa o testeze în prima jumătate a anului 2019.

La ora actuală, "Zâna Merciluță" este primul cabinet stomatologic mobil care oferă servicii gratuite în România. Desigur, astfel de cabinete stomatologice mai funcționează în Germania, Franța, Polonia, Olanda, Statele Unite ale Americii, gestionate de organizații neguvernamentale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6182 secunde