Vreme plăcută, la Constanţa
215
Articole de la același autor
Veste îmbucurătoare pentru locuitori! Când iese municipiul Constanţa din carantină
28 Decembrie 2020
Constanţa iese din carantină după Revelion
29 Decembrie 2020
Coşmar fără sfârşit, în mijlocul Constanţei. Parcare desfiinţată, transformată într-o mare de nămol
01 Februarie 2021
Ninge în județul Constanța. Drumarii acționează pe șosele
09 Ianuarie 2021
Primăvara dă deja semne, la Constanţa. Meteorologii anunţă când soare, când nori, dar este mult mai cald decât zilele trecute. Spre sfârşitul săptămânii, valorile termice vor fi mult peste cele normale pentru această perioadă a anului.
Astăzi, cerul este parţial acoperit şi vântul suflă slab, până la moderat, dinspre nord. Maxima termică va atinge 10 grade Celsius. Peste noapte, norii se vor mai înmulţi şi termometrele vor indica minimum 3 grade. Mâine şi poimâine, se va mai răci puţin, dar vom avea perioade însorite. Iar, de vineri, cerul va fi senin şi ne vom bucura de soare şi de valori termice cuprinse între 4 şi 13 grade Celsius.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 07 Februarie 2021
Duminică, 21 Februarie 2021
Vineri, 19 Februarie 2021
Joi, 18 Februarie 2021
Luni, 15 Februarie 2021
Luni, 08 Februarie 2021
Vineri, 05 Februarie 2021
Joi, 04 Februarie 2021
Luni, 15 Februarie 2021
Miercuri, 10 Februarie 2021