Vreme însorită şi caldă, pe litoral

241
Vreme însorită şi caldă, pe litoral - vreme-1620670062.jpg

Articole de la același autor

Vremea începe să fie din ce în ce mai plăcută pe litoral şi, chiar dacă încă nu putem face plajă, nimic nu ne împiedică să ne bucurăm de soare. Meteorologii anunţă şi temperaturi în creştere, apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Câţiva nori vor mai veni în zonă, cu averse izolate, însă sfârşitul săptămânii ne va prinde cu maxime chiar şi de 22 de grade Celsius.

Marţi, la Constanţa, cerul este senin şi vântul suflă slab, dinspre sud. Maxima termică va atinge 17 grade Celsius. Peste noapte, va fi din nou senin şi termometrele vor indica minimum 12 grade. Miercuri, va fi uşor mai răcoare, iar norii se vor aduna în cursul nopţii, când sunt aşteptate şi ploi slabe. Vor fi între 13 şi 15 grade.

Joi, este posibil să mai fie ceva ploi pe timpul zilei, după care se va însenina. Vineri, va fi mult mai cald şi va fi vreme însorită. Valorile termice se vor situa între 13 şi 21 de grade. Sâmbătă, se vor înregistra chiar şi 22 de grade Celsius. Şi la fel de frumos va fi şi săptămâna viitoare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5191 secunde