Vor mai primi credincioșii împărtășania în biserici?

Miercuri, 13 Mai 2020, 20:53
191
În scurt timp se vor redeschide și bisericile, dar mulți oameni se întreabă dacă în momentul în care vor fi redeschise locașurile de cult, lingurița pentru împărtășanie dispare sau nu din biserici. În ultima perioadă s-a tot discutat chiar despre înlocuirea acesteia cu lingurițe de unică folosință, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Deocamdată, însă, nu se știe exact ce măsuri vor fi luate. "Bisericile, cultele religioase au conform Constituției libertatea deplină de a se organiza în interior. Există posibilitatea unui dialog pe marginea respectării măsurilor de igienă, de la purtarea măștilor, puncte de dezinfecție în biserici. Modalitatea de oferire a împărtășaniei o decide exclusiv biserica", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Pe plan local, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu a declarat că discuția cu lingurița este falsă. "Nu noi trebuie să dovedim că nu infectăm, ci cei care presupun infectarea trebuie s-o demonstreze. Așa e în statul de drept democratic, deși este dovedit că nu s-a infectat nimeni până acum", a precizat acesta.  



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2651 secunde