"Vocile Centenarului", un proiect "Din inimă pentru România"

310

Articole de la același autor

Școala Gimnazială "Adrian V. Rădulescu" a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, activitatea sub egida Centenarului - "Din inimă pentru România", inițiată de Casa Corpului Didactic.

Activitatea a inclus prezentarea filmului "Jurnaliști pe urmele istoriei...", realizat de elevi ai școlii, piesa de teatru "Marea Unire", scrisă și coordonată de către prof. Lavinia Popescu, cântecele ansamblului folcloric "Bujorii Murfatlarului" și o secvență lirică coordonată de către prof. Gafia Popa.

Astfel, "Din inimă pentru România" se înscrie în cadrul activităților proiectului "Vocile Centenarului", inițiat de Casa Corpului Didactic Constanța în an aniversar și desfășurat la nivel județean. Din partea CCD Constanța, au fost prezente prof. Narciz Amza, Anamaria Burada, Lavinia Popescu și Flavia Alexandra Petrov, iar din echipa Școlii Gimnaziale "Adrian V. Rădulescu" Murfatlar au făcut parte prof. Ulgean Ene, directorul instituției, împreună cu prof. Gafia Popa, Daniela Neș, Daniela Păscălin și Daniela Petcu.

La eveniment au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale din Murfatlar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5999 secunde