Vila Dalas din Constanţa, salvată de la demolare. „O renovăm şi deschidem ceva acolo!”

Duminică, 10 Octombrie 2021, 00:48
4792
Cu o arhitectură deosebită şi o istorie zbuciumată, Vila Dalas, de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa, primeşte o şansă să dăinuiască peste timp. Bătrâna clădire, în prezent lăsată în conservare, va fi reabilitată şi va fi redeschisă. Proprietarul a renunţat la ideea de a o demola şi acum aşteaptă avizele pentru a începe lucrările de renovare.

Considerată una dintre construcţiile emblematice ale Constanţei, Vila Dalas a găzduit ani buni Alianţa Franceză şi o grădiniţă de stat. Clădirea cochetă a fost multă vreme parte din peisajul urban al Constanţei, găzduind diferite cursuri, evenimente şi o frumoasă bibliotecă. Ulterior, după retrocedarea din 2006, Alianţa Franceză a fost somată să părăsească imobilul, iar acesta nu a mai fost nici locuit nici întreţinut.



În 2019, proprietarul clădirii, omul de afaceri Viorel Done, a obţinut de la Primăria Constanţa un certificat de urbanism pentru demolarea ei. Presiunea publică a oprit demersurile, înaintându-se diferite petiţii şi solicitări care să salveze Vila Dalas. S-au făcut tot felul de declaraţii şi planuri, ajungându-se chiar până la propunerea ca imobilul să fie achiziţionat de primărie, clasat ca fiind monument şi ulterior renovat. Toate au rămas vorbe în vânt, căci, până în ziua de astăzi, nimeni nu a depus la Direcţia Judeţeană de Cultură nici măcar o singură hârtie care să înceapă demersurile respective. „La noi nu a ajuns niciun dosar de clasare. Procedura este amplă şi fără actele de proprietate, cadastru, expertize, studiu istoric, arhitectural, nu se poate face nimic”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Magdalena Tiţă.



Nu va fi monument istoric

Imobilul are o arhitectură deosebită, cu elemente Art Deco şi are o istorie necunoscută. Se presupune că datează din anii 1900. Există păreri potrivit cărora ar fi fost proiectat chiar de către Anghel Saligny. Conform regretatului specialist Doina Păuleanu, fostul director al Muzeului de Artă, clădirea ar fi fost ridicată în perioada interbelică. „Au fost ingineri, care au trecut în zona arhitecturii, cum a fost Cerchez, spre exemplu, el a început ca inginer, dar apoi a făcut cursuri de arhitect pe la Paris şi a trecut pe arhitectură. În ce priveşte clasarea ca monument istoric, pentru a fi inclus în această categorie, o clădire trebuie să aibă o arhitectură specifică, nu trebuie să fie neapărat frumoasă, ci să aibă elemente de originalitate, să fie capăt de serie, să fie o chestie care defineşte arhitectura României la un moment dat”, conchidea, în 2019, Doina Păuleanu.



Şi, chiar dacă nu a ajuns monument istoric, sorţii par să fie de partea acestei vile deosebite. Proprietarul Viorel Done a hotărât să renunţe la ideea de a o demola şi vrea să o facă să renască. „O vom renova. O amenajăm şi apoi deschidem ceva acolo. Nu va fi demolată. Am depus documentaţia pentru renovare, acum aşteptăm avizele. Apoi vom demara lucrările”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, omul de afaceri Viorel Done.



Pagina a fost generata in 0.3145 secunde