Viață redată de un polițist englez

La începutul anilor ’90, imaginile orfelinatelor românești zguduiau întreaga lume. Astfel de imagini au ajuns și la polițiștii din Leichester Shire, din Marea Britanie.
A fost suficient pentru aceștia ca să se mobilizeze și să vină la Constanța, hotărâți să le ofere o condiții mai bune de trai orfanilor de aici. Nu se gândeau însă atunci că vor schimba destinul unor copii.

Polițiștii englezi au ales Căminul de Fete din Km 4-5 și, în martie 1991, au venit să-l renoveze complet. Au muncit pe brânci trei săptămâni la rând și, între timp, au avut ocazia să le cunoască pe copilele care locuiau acolo. Așa s-au legat prietenii care aveau să dureze o viață.
Mălina Penciu, acum în vârstă de 35 de ani, consideră că datorează tot ceea ce este acum voluntarilor de atunci, în special unei persoane anume: Richard Taylor. Îl numește părintele ei spiritual și și-a botezat băiatul după numele lui.

Două promisiuni
"Pe vremurile acelea, erau 250 de fete în cămin. Stăteam câte 30 într-o cameră. Polițiștii englezi au schimbat totul. Au recompartimentat, au adus mobilier nou, au schimbat toaletele și dușurile. Atunci l-am cunoscut pe Richard Taylor. Am stat mult de vorbă și, la final, înainte să plece înapoi în Anglia, ne-am făcut câteva promisiuni. El mi-a promis că nu o să întrerupă niciodată legătura cu mine și că nu o să lucrez niciodată la fabrica de pâine, pentru că credea că pot mai mult de atât, iar eu i-am promis că, dacă o să am un băiețel, îi voi pune numele Richard", își începe Mălina povestea.
Richard și-a ținut promisiunea și, în anul următor, împreună cu alți polițiști, au invitat șase fetițe în Anglia. Le-au oferit ceea ce copilele nu trăiseră niciodată - o vacanță de vis și câteva săptămâni de viață într-o familie adevărată. Au urmat apoi alte vizite ale englezilor la Constanța și alte vacanțe ale fetelor în Anglia.
"Au venit la nunta mea și ne-au oferit o lună de miere de vis. Richard a fost și când mi-am botezat copiii și când le-am luat moțul și la aproape toate zilele mele de naștere. Nu a ratat niciun moment important al vieții mele. Iar prezența lui și a familiei sale alături de mine m-a ajutat să reușesc în viață. Am vrut neapărat să-i fac să se simtă mândri de mine", zice Mălina.

Abandonată la leagănul de copii
A fost abandonată de mama sa naturală, fiind rezultatul unui viol. A stat până la doi ani într-un leagăn de copii din Fetești, de unde a fost înfiată de o familie din Constanța. Când avea șase ani, mama adoptivă s-a stins, iar tatăl, rămas singur, a adus-o în centru. Au păstrat însă legătura, a vizitat-o tot timpul, iar când a împlinit 18 ani și a trebuit să părăsească orfelinatul s-a mutat cu el. Ulterior, tatăl adoptiv i-a trecut apartamentul în care locuiau pe numele ei. A murit în 2000, la numai un an după ce Mălina se căsătorise. Căsnicia ei nu a durat însă mai mult de zece ani, iar în prezent este divorțată și își crește singură cei doi copii. Lucrează de șapte ani la organizația nonguvernamentală "World Vision", unde are grijă ca sponsorizările venite din străinătate să ajungă la copiii sărmani din Constanța. Între timp, a găsit-o și pe mama sa naturală, care o mai vizitează din când în când.

"Sunt mândru de ea!"
Deși recunoaște că se descurcă destul de greu, se consideră fericită, împlinită. "Dacă ar fi să îmi repet viața nu aș schimba nimic", spune Mălina.
Același lucru îl susține și Richard, care se simte binecuvântat că a avut ocazia să o cunoască.
***
Miercuri, 16 martie, Mălina l-a dus pe Richard să revadă Căminul de Fete de pe strada Pandurului, acum devenit Centrul de Plasament "Cristina". La întâlnire, au participat și trei foste colege ale acesteia, Elena Abouriței, Mirela Trică și Ghiulizar Ischender. Și ele au viața lor acum și se declară fericite. La ieșirea din centru, Elena a fost ajutată de familia Cenușă din Ovidiu, unde locuiește și acum. Este măritată și are patru copii, doi băieți și două fete gemene. După ce a plecat din centru, Mirela s-a întors la mama ei naturală, care o abandonase în copilărie. Acum este căsătorită, dar nu se consideră încă pregătită să aibă copii. Ghiulizar sau Kaoma, așa cum îi spune toată lumea, lucrează într-un centru de plasament și îi place foarte mult să petreacă timpul cu copiii de acolo.