Viața celor "defecți din naștere". Locul unde speranța nu moare niciodată!

În urmă cu câteva zile, a avut loc o minune: pentru prima dată, adolescenta s-a ridicat în picioare și a făcut câțiva pași. De fapt, nu a fost o minune în adevăratul sens al cuvântului, ci rezultatul a ani de terapie, realizată de specialiștii și angajații complexului. Iar angajații centrului recunosc că momentul le-a adus lacrimi pe obraji.

"Nu a mers niciodată. S-a ridicat doar cât să se mute din scaunul rulant în pat și înapoi. Sau în timpul orelor de terapie, când a făcut câțiva pași susținută. Acum, însă, curioasă pentru că de afară se auzea muzică, s-a ridicat din fotoliul rulant și a făcut câțiva pași, cu greutate, până la fereastră, unde s-a prins de calorifer. Poate pentru alții acei pași nu reprezintă mare lucru. Pentru noi înseamnă atât de mult!", a afirmat pentru "Cuget Liber" Cezara Popescu, șefa Complexului "Cristina".

Este o victorie, pentru că munca ce trebuie depusă cu un copil căruia i-a fost refuzată terapia în primii ani de viață, este enormă. "Când a fost adusă la centru, la 9 ani, boala deja își pusese amprenta grav. Era un copil cu care nu se făcuse deloc terapie, kinetoterapie etc. A pierdut ani din viață, iar recuperarea, pentru a putea merge, este mult mai grea", a mai arătat Cezara Popescu.

Intervenția timpurie oferă șanse pentru o calitate mai bună a vieții

Mariana este unul dintre zecile de copii și adolescenți aflați în grija Complexului de Servicii Comunitare "Cristina", toți cu boli serioase, greu de pronunțat, care îi marchează pe viață. Iar, din păcate, după cum a arătat și Cezara Popescu, pentru o bună parte dintre ei situația medicală s-a înrăutățit pentru că familia nu a cerut ajutor în primii lor ani de viață. "Provin din pătura săracă a societății, din mediul rural, unde încă mai este înrădăcinată concepția că cei cu dizabilități trebuie ascunși. Sunt ținuți în casă, scoși doar până în curte și cam atât. Le este rușine de vecini, de ce va spune lumea. Este nevoie ca și societatea, administrația publică locală să intervină și să le întindă o mână de ajutor. Să le ofere sprijin și informații, unde pot obține ajutorul de care au nevoie copiii lor, pentru că este nevoie de recuperare, de intervenție timpurie", a mai subliniat Cezara Popescu. De exemplu, în cazul unui băiețel în vârstă de 6 ani, care are același diagnostic precum Mariana, pronosticul a fost altul: adus la recuperare de mic, copilul a fost supus la două intervenții chirurgicale până în prezent, a făcut ore bune de terapie, iar astăzi merge singur. E drept, cu ajutorul unei încălțăminte medicale, dar merge!

"Sunt cazuri disperate, când părinții nu își permit să le ofere hrana adecvată, darămite medicație, pamperși sau ore de terapie. Dar pot primi ajutorul de care au nevoie", a mai subliniat Cezara Popescu.

În prezent, în cadrul complexului sunt instituționalizați 47 de copii, toți cu boli grave. Numai în ultima lună, în centru au fost instituționalizați trei copilași, de 3 luni, 7 luni și 1 an, cu afecțiuni dintre cele mai grave (surdo-muți, cu retard psihic sau malformații ale creierului) de care familiile din mediul rural nu au putut să aibă grijă. Aici, însă, fac deja terapie aproape în fiecare zi, iar angajații îi îngrijesc cu dragoste.

XXX

Cei care doresc să le dea o mână de ajutor celor de la Complexul "Cristina" trebuie să știe că nu mâncarea sau hăinuțele le lipsesc acestor copilași. Au nevoie de materiale didactice și jocuri educative. Dar mai ales, au nevoie de interacțiune umană, de persoane care să le deschidă ușa și să se joace cu ei.