Vești proaste în cazul fetiței cu picioarele strivite de remorca unui tractor. "În partea de sus acum este verde de la mucegai"

1365
Vești proaste în cazul fetiței cu picioarele strivite de remorca unui tractor.

Articole recomandate

Deși săptămâna trecută medicii de la Spitalul de Copii "Sf. Maria" erau optimiști cu privire la modul în care va evolua starea fetiței aduse de la Constanța la Iași după ce a fost victimă a unui accident rutier, sperând ca în termen de aproximativ două săptămâni să fie externată, în cursul zilei de ieri, aceștia au decis că singura variantă salvatoare pentru fetiță este să îi amputeze piciorul stâng.


Citete și GALERIE FOTO. TRAGEDIE ÎN VALU LUI TRAIAN. O FETIȚĂ A RĂMAS FĂRĂ PICIOARE, DUPĂ CE A FOST CĂLCATĂ DE O REMORCĂ. Șoferul, fără permis

"Medicii au decis să îi fie amputat piciorul deoarece se luptă cu o infecție care nu poate fi stăpânită. E mare păcat să vezi că implantul este reușit, zilele trecute partea de jos a piciorului era roz, iar în partea de sus acum este verde de la mucegai. Infecția cu Aspergillus a compromis toată munca, produșii toxici din această cauză se răspândesc în tot corpul și vorbim despre riscul de a-și pierde viața. Va fi nevoie de o protezare la nivelul șoldului pe viitor", a precizat dr. Radu Terinte, managerul unității medicale, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Cel mai probabil, fetița a căpătat o infecție cu ciupercă de la locul accidentului, cu Aspergillus, fungi care se dezvoltă în sol, pe plante și pe materia organică aflată în descompunere.

Reimplantarea piciorului stâng a fost făcută de echipa de medici ieșeni chiar în noaptea când fetița a fost transferată de la Constanța, la aproximativ nouă ore de la producerea accidentului, iar medicii ieșeni sperau ca, în câteva săptămâni, fetița să poată merge din nou.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.08 secunde