Veste bună pentru românii din Diaspora, care trimit bani în țară!

2454
Veste bună pentru românii din Diaspora, care trimit bani în țară! - pwniotg2mzczogfhzgewymi3ndnmmgzk-1576741641.jpg

Articole de la același autor

Plățile în euro făcute către o altă țară din Uniunea Europeană sunt fi taxate, de luni, cu același comision ca în cazul unui transfer bancar în țară. Consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro vor face economii datorită noilor norme ale UE privind plățile transfrontaliere de luni, 16 decembrie, a anunțat Comisia Europeană.


Astfel, românii care muncesc în străinătate vor plăti comisioane mai mici pentru sumele trimise în țară. Noile norme privesc atât persoanele fizice, cât și companiile.

Începând de luni, 16 decembrie, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu fac parte din zona euro beneficiază de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine, informează un comunicat al Comisiei Europene.

"Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro – Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, România și Suedia –, se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un consumator bulgar care decide să trimită euro în străinătate va plăti, de acum înainte, același comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor, a declarat:

"Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România."

Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5035 secunde