Vaccinare fără programare, începând de sâmbătă, 8 mai, la Constanţa

753
Vaccinare fără programare, începând de sâmbătă, 8 mai, la Constanţa - vaccinarefaraprogramare-1620222920.jpg

Articole de la același autor

Începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare din Constanţa şi din întreaga ţară, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate

la vaccinare în acel centru.

„Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform

procedurilor. Reiterăm faptul că persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare”, precizează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică.

De asemenea, până pe 11 mai, la Spitalul Militar Constanța se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6013 secunde