Vă plac midiile? Puteți urma un curs de instruire privind acvacultura midiilor

295
Vă plac midiile? Puteți urma un curs de instruire privind acvacultura midiilor - vaplacmidiile-1557083491.jpg

Articole de la același autor

Luni, 6 mai, debutează lucrările cursului de instruire privind acvacultura midiilor, organizat de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanța, în colaborare cu Comisia Generală pentru Pescuit la Marea Mediterană și Marea Neagră (GFCM), în cadrul Centrului Demonstrativ pentru Acvacultură (Mitilicultură) la Marea Neagră. 
Centrul Demonstrativ de Acvacultură de la Constanța își desfășoară activitatea în două module - cadru: sistem longline pe flotori în mare, deservit de o ambarcațiune specializată, și facilități la țărm (laboratoare de analize și sistem de purificare).
Centrul demonstrativ de producție pentru midii stă la baza activităților de training în domeniul mitiliculturii la litoralul românesc. Primul curs, organizat în luna septembrie a anului trecut, a fost axat pe toate aspectele din ciclul de producție, de la biologia și ecologia speciei Mytilus galloprovincialis (midia), furnizarea de puiet și colectarea de larve din mediul natural; proiectarea și construirea sistemului long-line; tehnologii de creștere și manevrare a midiilor.


Marea Neagră reprezintă un ecosistem acvatic unic și se caracterizează prin interacțiuni complexe între activitățile de acvacultură și mediu. Acvacultura midiilor la Marea Neagră este expusă răspândirii bolilor și a patologiilor care pot provoca pierderi mari investitorilor în domeniu, precum și probleme majore de sănătate publică. În acest context, cursul de anul acesta va fi focusat pe prevenirea și controlul patologiilor midiilor, prin dobândirea de cunoștințe privind contaminarea bacteriană, precum și diagnosticarea timpurie. Cursul va cuprinde atât module teoretice, cât și practice (prelevare de probe, analize laborator, vizite în teren).


De asemenea, se vor aborda și aspecte complexe, ca soluționarea lacunelor legislative și instituționale privind clasificarea moluștelor din punct de vedere sanitar-veterinar pentru consum pe piața internă/export.
Cursanții reprezintă instituții din Bulgaria, Georgia, Turcia, Rusia, Ucraina și România, iar lectorii sunt atât experți ai INCDM, cât și experți străini de renume în patologia moluștelor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3358 secunde