Unde pot preda constănţenii aparatura electrică veche

581
1
Unde pot preda constănţenii aparatura electrică veche - undepotpreda2-1638118019.jpg

Articole de la același autor

12 containere pentru colectarea deşeurilor electrice şi electronice de mici dimensiuni au fost amplasate în mai multe zone din municipiului Constanţa. Activitatea este realizată în cadrul campaniei demarate de Vastum Eco, Ecotic şi Polaris M Holding. De asemenea, pentru preluarea gratuită a aparaturii voluminoase de la domiciliu, constănţenii au la dispoziţie numărul de telefon 0771/006.485.

„Deșeurile electrice și electronice conțin substanțe periculoase pentru mediu și sănătate, printre care gaze cu efect de seră sau metale grele care, odată ajunse în mediu, poluează ireversibil. Totodată, acestea au un grad ridicat de reciclare și reutilizare a materiilor prime secundare rezultate, intrând astfel în fluxul economiei circulare. Reciclarea acestora este soluția pentru a preveni poluarea mediului înconjurător și, de asemenea, pentru a putea reutiliza materiile rezultate. Predarea acestor echipamente stricate sau uzate trebuie să se facă doar către colectorii autorizați sau la punctele de colectare dedicate acestor tipuri de deșeuri”, precizează reprezentanţii organizatorilor.

Persoanele care doresc să predea deșeuri electrice și electronice de mici dimensiuni, de tipul mixer, casetofon, radio, fier de călcat, telefon, o pot face la unul din cele 12 containere special amenajate. Le găsiţi pe aleea Albatrosului, la Piaţa Balada, la Piaţa Adivin din cartierul Faleză Nord, în zona Cimitirului Turcesc, pe strada Viorelelor, în cartierul Poarta 6, pe strada Pandurului, pe aleea Portul Nou, la blocul SM 5, pe aleea Cişmelei, în dreptul Liceului „George Călinescu”, pe aleea Mălinului, în cartierul Tomis 1, pe Aleea Cameliei, în cartierul Tomis 3, şi la intrarea în centrul comercial Tom. 



Comentează știrea

Bulibașa
29 noiembrie 2021
MINUNE

La români orice „minune” nu ține mai mult de 3 zile. Parcă văd în ziar cum vor fi vandalizate de țigani.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4271 secunde