Un nou CET, la Constanţa. Autorităţile locale preiau vechiul sistem de termoficare, pentru a-l moderniza

5831
Un nou CET, la Constanţa. Autorităţile locale preiau vechiul sistem de termoficare, pentru a-l moderniza - fondunnoucet-1631554362.jpg

Articole de la același autor

Cu două companii pe butuci, CET şi RADET, de ani buni de zile, constănţenii au ajuns să plătească facturi uriaşe la încălzire. Unii au renunţat şi, cu investiţii însemnate, şi-au cumpărat centrale pe gaz. Alţii sunt încă racordaţi la sistemul centralizat şi aşteaptă, de la iarnă la iarnă, apă caldă şi căldură în condiţii decente.

Cu o întârziere de ani de zile, administraţia locală din municipiul Constanţa caută, acum, aproape în al 12-lea ceas, soluţii pentru un sistem de termoficare modern, eficient şi mai puţin poluant. După transformarea RADET-ului, în societatea termoficare Constanţa, a venit şi rândul CET-ului să devină o societate locală, care să fie coordonată de autorităţi şi care să asigure agent termic la preţuri normale şi la standarde de anul 2021.

Astfel, la iniţiativa primarului Vergil Chiţac, consilieri locali au aprobat, miercuri, 8 septembrie, într-o şedinţă extraordinară, înfiinţarea unei societăţi în vederea preluării activelor funcţionale de la Electrocentrale Constanţa SA, pentru producerea de energie termică necesară sistemului de alimentare centralizată a oraşului. Cu acest prilej, a fost aprobată şi achiziţia serviciilor juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare în vederea înfiinţării societăţii.

„La nivelul municipiului Constanța, serviciul public de alimentare cu energie termică este asigurat de doi operatori: energia termică este produsă de Electrocentrale Constanța aflată în subordinea Ministerului Energiei, iar serviciul de transport, distribuție și furnizare a agentului termic către consumatorii finali este asigurat de Termoficare Constanța, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Constanța. Electrocentrale Constanța este în insolvență, iar situația echipamentelor de producție este una ce necesită investiții semnificative pentru a produce energie termică într-un mod eficient și în conformitate cu prevederile legislației de mediu. În aceste condiții, autoritatea publică locală trebuia să găsească rapid o soluție”, explică primarul Vergil Chiţac.

Surse alternative de energie

Potrivit acestuia, cea mai bună modalitate de rezolvare a acestei situații este înființarea unei societăți proprii care să producă energia termică necesară asigurării apei calde de consum și a căldurii pentru constănțeni. Noua societate va prelua, în primă instanță, activele funcționale din incinta CET Palas pentru a asigura continuitatea producerii agentului termic pe durata tranziției către un mix de surse de energie.

„Avem o strategie privind termoficarea în Constanța, cea mai bună variantă este aceasta: cu sursă, dar o sursă modernă, cu transfer, dar cu schimbarea magistralelor de transfer, cu puncte termice modernizate și cu o distribuție schimbată. Sistemul trebuie să fie în ansamblul său, adică să ai și producția, să ai și transportul și distribuția, să fie un sistem integrat și coordonarea să fie unitară”, mai spune primarul Vergil Chiţac.

Astfel, constănţenii care încă mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia în continuare de apă caldă, iar, la iarnă, nu vor avea probleme cu încălzirea, susţin autorităţile.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8631 secunde