Turism printre gunoaie și resturi de construcții, la 2 Mai. "Este păcat de toate frumusețile acestea!"

724
3

Articole de la același autor

În plin sezon turistic, pe drumul spre Vama Veche, chiar la intrarea în stațiunea 2 Mai, un morman de gunoaie obturează priveliștea către mare. Localnicii aproape că s-au obișnuit, însă turiștii sunt mirați că sunt întâmpinați cu asemenea peisaj, mai ales că se știe că zona este una dintre cele mai frumoase din țară, acolo existând și Rezervația naturală marină 2 Mai.


Din păcate, eforturile imense ale agenților economici de a le oferi cele mai bune condiții turiștilor și de a le asigura o vacanță frumoasă sunt zădărnicite de persoane lipsite de bun simț și care consideră că își pot lăsa gunoaiele unde poftesc.


Așa se face că o mare parte din terenurile neutilizate din zonă au devenit groapă de gunoi și distrug toată priveliștea. Părinții care au venit alături de copii în tabăra din 2 Mai au rămas stupefiați de peisajul găsit. "Este păcat de toate frumusețile acestea. Avem mare, avem aer curat, vreme plăcută, dar este plin de gunoaie pe drum. Pur și simplu este mizerabil. Este o adevărată groapă de gunoi. Apreciem eforturile celor din tabără, care fac tot posibilul să ne simțim bine, dar zona arată mizerabil", ne-a sesizat un turist, la sfârșitul săptămânii trecute.


Nici localnicii nu sunt încântați de situație. De altfel, ei recunosc că în zonă se face periodic curățenie, dar, ca peste noapte, gunoaiele se adună la loc. "Sunt tot felul de oameni care vin cu mașinile și își descarcă gunoaiele aici. Nu știm cine sunt, că nu am stat să îi filmăm, dar este deranjant. Nu știm ce să mai facem. Probabil că soluția este introducerea unor amenzi foarte mari și cine este prins să plătească. Numai așa se învață românul", ne-a declarat și un localnic.


"Noi chiar ne facem treaba!"


Contactat telefonic, primarul comunei Limanu, de care aparține și localitatea 2 Mai, recunoaște că este o problemă cu gunoaiele în zonă și că se fac eforturi imense pentru a face curățenie. "Noi chiar ne facem treaba! Am tot adunat gunoaiele. Acum curățăm o groapă imensă ilegală de gunoi, însă oamenii tot nu înțeleg și vin și aruncă unde vor. Bănuim că sunt și per-soane din Mangalia care își lasă resturile de materiale de construcții pe aceste terenuri, iar noi trebuie să venim iar să strângem", a declarat, pentru "Cuget Liber", primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu.


Acesta a vizionat fotografiile transmise de turiști și și, ulterior, ne-a declarat că a identificat zona și că se vor lua măsuri. Din păcate, dacă nu se vor găsi soluții pentru a asigura monitorizarea zonei și aplicarea de amenzi celor surprinși aruncând gunoiul, mizeriile vor apărea din nou. Este doar o chestiune de timp!


Comentează știrea

Turist
24 iulie 2017
Romania pitoreasca

Groapa de gunoi avem, o turma de mioare ne mai trebuie si gata brand-ul turistic de tara al Romaniei."Sunt tot felul de oameni care vin cu mașinile și își descarcă gunoaiele aici. Nu știm cine sunt..." Asta chiar ca a fost tare.La muntele de gunoi care exista fi sigur ca cel care descarca vine cu basculanta.Ca mai sunt inca 2-3 nesimtiti de prin prejur care arunca cate o punga de gunoi asta este partea a douaIar daca vreti sa stiti cine sunt acei nesimtiti va rog sa-i intrebati pe politaii satului sau pe domn primar.Spagile ptr descarcarea gunoaielor le gasiti in buzunarele acestor personaje.

gigi
24 iulie 2017
tiganii

pe cuza voda colt cu mihaileanu e o casa ocupata abuziv de tigani care mascheza in spate o groapa de gunoi mai mare decat cea din articol. chiar nimeni nu verifica niciodata? chiar in inima orasului? de ce nimeni nu scoate tiganii din casele ocupate abuziv in centru?

Ion
24 iulie 2017
Oferta

Oferta speciala lucru part-time: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6474 secunde