Trei trasee CT Bus în-afara Constanței, din toamnă

Joi, 27 August 2020
364
Compania de transport public CT Bus va opera, în scurt timp, și în-afara Constanței. Traseele noi vor lega localități limitrofe ale municipiului, facilitând astfel transportul celor care își desfășoară activitatea profesională sau învață în Constanța.

Primarul Decebal Făgădău a anunțat că primele trei trasee în exteriorul municipiului Constanța ar putea fi operaționale în doar câteva săptămâni.

"CT Bus va opera în localitățile limitrofe, deocamdată, pe trei axe: pe ruta Năvodari, pe ruta Ovidiu - Mihail Kogălniceanu și pe ruta Cumpăna. Sunt convins că, până la finele acestui mandat, primarii care ne-am întâlnit și am hotărât înființarea Asociației de Dezvoltare Comunitară vom duce la bun sfârșit hotărârile de Consiliu Local, astfel încât să accelerăm acest proces, pentru că oamenii au nevoie de un referențial corect. Ba mai mult, am văzut petiții pe internet de la oameni care doresc ca CT Bus să opereze și la Eforie și la Techirghiol și Lumina, și așa mai departe", a precizat primarul municipiului Constanța.

De altfel, acesta a spus și anterior că demersurile transformării CT Bus într-o companie de transport extern, între localități, au deja avizul Consiliului Concurenței.

"În România, eram într-un moment de paradox: aveam o directivă europeană care spunea încotro trebuie să meargă transportul public, ce caracteristici trebuie să aibă un operator regional, iar, pe de altă parte, companiile tip RATC nu aveau voie să depășească granița UAT-ului. Pentru că probabil alte interese țineau legislația românească într-o dualitate care se bătea cap în cap.

Din fericire, astăzi avem modele de bună practică și nu mai este o inechitate în abordarea transportului public între privat și stat. Pentru că, trebuie să recunoaștem, de cele mai multe ori, privatul lua banul, iar statul rămânea cu transportul sărăciei. Eu îmi doresc ca tratamentul să fie echitabil. Așa că, CT Bus este scheletul pe care se va construi acest eco-sistem de transport metropolitan. Eu îmi doresc să fie cât mai repede", a mai spus Decebal Făgădău.

Cel mai mare operator regional de transport public

Acesta a adăugat că speră ca aprobarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport să fie încheiată până la finele lunii septembrie.

"În momentul în care te angajezi la un asemenea drum, înseamnă investiție, determinare și un lucru care de multe ori este incomod pentru politicieni: să stai de vorbă cu sindicatele, să dai crez specialiștilor, să îi asculți, nu să îți impui tu punctul de vedere.

Visul nostru este ca CT Bus să fie cel mai mare și cel mai puternic operator public regional de transport", a completat primarul Constanței. 



Pagina a fost generata in 0.5065 secunde