Trei pacienţi COVID, transferaţi cu avionul în Polonia. Al patrulea a murit la aeroport

159
Trei pacienţi COVID, transferaţi cu avionul în Polonia. Al patrulea a murit la aeroport - pacienti-1634921182.jpg

Articole de la același autor

Trei pacienţi confirmaţi pozitiv la COVID-19, care se află în Terapie Intensivă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului "Sf.Spiridon" din Iaşi, sunt transferaţi cu avionul în Polonia.

Ea a menţionat că transferul acestor pacienţi s-a făcut cu acordul familiilor.

,,Am luat legătura cu familiile tuturor pacienţilor intubaţi care erau în această unitate pentru a obţine acordul familiilor pentru a-i transfera la spitale din străinătate. În urma demersului, doar patru dintre familii au fost de acord cu transferul. Aceşti pacienţi sunt internaţi în UPU şi intubaţi de mai multe zile. Cel mai vechi pacient este din data de 16, iar ceilalţi sunt internaţi de patru, respectiv două zile, fără locuri în ATI. Noi am transferat tot ce am putut pe secţiile de ATI din judeţul Iaşi. În permanenţă am avut între 12 şi 20 de pacienţi pe ventilaţie mecanică în UPU.

Este un efort, sunt convinsă, şi din partea colegilor din Polonia, dar este un efort în ajutorul acestor pacienţi. Ei sunt pacienţi critici, sunt pacienţi care au trebuit intubaţi pentru că hipoxia a determinat stare de comă sau pentru că aveau insuficienţă respiratorie cu alterare profundă a gazelor arteriale, nu puteau respira singuri fără ventilaţie mecanică, sunt sedaţi, au tratament complex făcut aici în România", a declarat prof. univ. dr Diana Cimpoeşu, care a ţinut să precizeze că în aceste cazuri prognosticul este unul rezervat.

 
Potrivit Realitatea.net, majoritatea pacienţilor care ajung în UPU din cauza COVID-19 sunt nevaccinaţi: ,,Un singur pacient, pe care l-am transferat astăzi în ATI, a fost vaccinat".

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus vor fi transferaţi în Austria şi Polonia în cursul zilei de vineri.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.26 secunde