Trei milioane de vaccin antigripal vor fi distribuite în întreaga țară

230
Trei milioane de vaccin antigripal vor fi distribuite în întreaga țară - vaccinsursajurnalistiiro-1600409675.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că până la acest moment,

au fost contractate trei milioane de doze de vaccin antigripal, o primă tranşă fiind distribuită deja către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, cu precizarea că în categoria de risc privind persoanele care vor fi vaccinate gratuit intră anul acesta şi cadrele didactice.

"A venit prima tranşă de 330.000 de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400.000 în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă un milion de doze", a declarat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a precizat că prima tranşă de vaccin antigripal este destinată imunizării cadrelor medicale, după care va începe distribuţia către medicii de familie, pentru vaccinarea categoriilor de risc.

"În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ", a mai spus ministrul Nelu Tătaru, precizează Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5246 secunde