Caii, acele animale de talie mare,
puternice, cu un mers mândru și o înfățișare elegantă, sunt vietăți foarte
apreciate la noi în țară și nu numai. Nu e simplu să deții și să îngrijești
astfel de rase, însă nu e nici foarte dificil. Dacă folosești unele exemplare
pentru competiții, trebuie să le speli cu
șampon de cal, să le perii, să
le cureți cât mai bine. Totodată, toate trebuie hrănite și adăpate în mod
corespunzător și ținute în condiții decente.
Pe teritoriul României vei găsi câteva
rase de cai omologate, iar pe cele mai apreciate ți le vom prezenta în cele ce
urmează.
1.
Huțul
Singura rasa 100% românească aceasta
este. Acest cal provine din zona Bucovinei și este folosit în tot felul de
scopuri precum: exploatarea lemnului, transport, armată. Rădăcinile acestui
exemplar se trag din caii sălbatici europeni, care au dispărut însă cu mult
timp în urmă.
Caracteristicile huțului sunt date de:
rezistența mare la efort, boli și temperaturi scăzute, ușurința cu care e îngrijit,
înălțimea medie între 140 și 144 cm, greutatea de circa 400 kg. În ceea ce
privește culoarea, speciile din această rasă pot fi negre-roșcate, gri,
brun-roșcate sau roșii cu alb și negru.
Caii aceștia sunt vietăți blânde,
inteligente și ușor adaptabile. Au ochii mari și expresivi, un piept puternic și
un gât scurt.
2.
Lipițanul Românesc
Această specie de cai este una reprodusă și
crescută în județul Brașov, mai exact în Sâmbăta de Jos, dar și în Beclean,
Bistrița Năsăud. Pe teritoriul țării noastre a fost identificată pentru prima
dată în 1874, iar de atunci a continuat să se înmulțească.
În ceea ce privește aspectul fizic al
acestor cai, ar fi de spus următoarele: au înălțime cuprinsă între 153 și 165
cm, capul le este lung, urechile mici, gâtul robust, ochii expresivi și botul
convex. Greutatea lor se învârte ân jurul valorii de 500 kg, iar pieptul ți
picioarele sunt puternice ți musculoase.
Lipițanul
Românesc e o specie care emană și are forță,
echilibru, rezistență și viteză. E folosit mai ales pentru călărie de agrement,
fiind ușor de dresat.
3.
Gidranul
În anul 1920, Herghelia Bonțida din județul
Cluj a importat rasa aceasta. Caii care îi aparțin sunt caracterizați de un gabarit înalt, care poate ajunge în jurul
valorii de 170 cm, gât lung și puternic, ochi mari, frunte lată, urechi mici și
cap mic, expresiv.
Ca și comportament, Gidranul este un
animal blând, ușor de dresat. În ceea ce privește modul în care e folosit, el e
regăsit la tracțiuni ușoare, agrement sau călărie. Are o eleganță aparte, este
abil și echilibrat și s-a adaptat bine la condițiile de mediu de la noi din
țară.
La ora actuală, Gidranii sunt tot mai
rari la noi în țară, ei fiind regăsiți pe arii restrânse.
4.
Semigreul Românesc
Această rasă de cai a fost obținută în
1964, prin încrucișarea Trăpașului Românesc cu Ialomitana, dar abia în 1988 a
fost omologată la noi în țară, după multe cercetări. Este un animal folosit
pentru tracțiune intermediară și grea, fiind masiv, vioi, cu picioare subțiri,
dar puternice.
Semigreul Românesc are o frunte lată, un
piept mare, cu torace adânc, spinare lungă și puternică și greabănul scurt.
Înălțimea acestor animale poate fi de până la 158 cm, iar greutate de 600 kg.
Aceasta rasă de cai este una blândă,
fiind simplu de dresat, e mereu vioaie și rezistentă. În prezent, exemplare de
Semigrei Românești poți vedea la Herghelia Beclean, în județul Buzău și la
Jegălia, în Călărași.
5.
Calul de Sport Românesc
Nevoia de a avea cabaline românești care
să ne reprezinte la competiții specifice i-a făcut pe cercetători să creeze
această rasă. Ea e una ușor de dresat, care face față cu succes săritului peste
obstacole, călăritului, educației ecvestre sau paradelor.
Calul de Sport Românesc este un exemplar
energic, cu un aspect robust, puternic, cu gât scurt, urechi mici, ochi ageri,
picioare puternice și piept larg.
Ca și înălțime, iepele pot ajunge până la
168 cm, iar armăsarii până la 170 cm. Ca și greutate, aceasta depășește
valoarea de 500 kg.
Vezi
aici mai
multe detalii legate și de alte specii de cabaline
omologate în România.