Tinerii europeni se pot înscrie pentru obţinerea de permise gratuite pe calea ferată pe teritoriul UE

571
Tinerii europeni se pot înscrie pentru obţinerea de permise gratuite pe calea ferată pe teritoriul UE - interrail-1633964344.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană (CE) oferă tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani permise gratuite pentru transportul feroviar în interiorul Uniunii Europene. Proiectul face parte din cadrul iniţiativei Discover EU şi vor fi acordate un număr de 60.000 de permise de călătorie. Potrivit reprezentanţilor CE, perioada de înscriere pentru a călători în 2022, anul european al tineretului, începe marţi, 12 octombrie, la ora 12:00, şi se încheie pe 26 octombrie, la ora 12:00. Această rundă de înscrieri este deschisă tinerilor europeni născuţi între 1 iulie 2001 şi 31 decembrie 2003. În mod excepţional, se pot înscrie şi tineri în vârstă de 19 şi 20 ani, deoarece rundele dedicate lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19. Tinerii selectaţi pot călători din martie 2022 până în februarie 2023 pentru un număr de maximum 30 de zile. Permisele de călătorie mobile au o valabilitate de un an. Comisia recomandă tuturor călătorilor să verifice eventualele restricţii de călătorie pe site-ul ReopenEU. Tinerii cu nevoi speciale sunt ferm încurajaţi să participe la DiscoverEU. Comisia va pune la dispoziţia lor informaţii şi sfaturi şi va acoperi costurile asistenţei speciale reprezentate, de exemplu, de o persoană însoţitoare, de un câine de asistenţă etc. Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei propuneri a Parlamentului European. Această iniţiativă a fost integrată oficial în noul program Erasmus+ 2021-2027. Pentru inscrieri urmăriţi site-ul https://europa.eu/youth/discovereu_en.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.942 secunde