Elevi, vi se pregătește ceva!

Teste la toate materiile, după vacanța de vară

834
Chiar dacă este vacanță, elevii nu ar trebui să se lase pe tânjeală și să uite să mai pună mână și pe o carte, din când în când. Ministerul Educației le pregătește o surpriză de la toamnă și intenționează ca, imediat după începerea școlii, să îi testeze la toate materiile. Scopul lucrărilor de verificare este acela de a stabili gradul de pregătire individuală. În plus, testele le vor oferi profesorilor posibilitate ca, în funcție de rezultate, să schimbe modul de predare, adaptându-l la nivelul de cunoștințe al elevilor.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației, Oana Badea, "fiecare clasă va intra într-o anumită categorie, în funcție de rezultatele obținute la nivelul școlii. Dacă media clasei la română va ieși 7,80 și media școlii e 6,50, clasa cu media 7,80 va fi considerată o clasă peste medie. Dacă e la nivelul mediei, de asemenea, e bine, pentru că înseamnă că și-a atins toate elementele prevăzute. Dacă e sub media respectivă, înseamnă că toată activitatea profesorului la respectiva disciplină va presupune, înainte de toate, recuperare. Pla-nificarea profesorului va trebui să arate foarte clar cum anume recuperează ceea ce nu au acumulat copiii".
Totuși, reprezentantul Ministerului Educației a mai spus că împărțirea claselor în categorii, la nivelul fiecărei școli, nu va duce la stigmatizarea elevilor.
Testele vor fi date după un calendar stabilit de minister, iar alegerea subiectelor va fi lăsată la latitudinea unităților de învățământ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4558 secunde