Terase, pontoane şi sport nautic pe Lacul Tăbăcărie? Luciul de apă, în administraţia autorităţilor locale

4161

Articole de la același autor

Promenadă, piste de biciclete, terase şi pontoane pentru sporturi nautice ar putea vedea constănţenii, în anii următori, pe Lacul Tăbăcărie. Lacul a zăcut ani de zile în mizerie, abandonat în mijlocul unui parc interesant doar din punct de vedere imobiliar. Autorităţile locale nu s-au interesat de soarta lui până l-au pierdut, iar acum fac eforturi să îl recâştige.

Prezent la Constanţa, săptămâna aceasta, ministrul Agriculturii, Nechita Adrian Oros, a anunţat că este de acord ca Lacul Tăbăcărie să revină în administrarea Primăriei Constanţa, după ce, în 2020, în urma unei decizii a Înaltei Curţi, a fost transferat la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.



„A fost un proces început în urmă cu ani. ANPA este gestionarul fondurilor piscicole, fiind singurul corespondent la Comisia Europeană pe tot ceea ce înseamnă fondul piscicol. În ce priveşte Lacul Tăbăcărie, acesta nu mai are nicio valoare piscicolă. Am văzut cum arată, am văzut care-i potenţialul… Are un potenţial mai mare pentru primărie decât pentru ANPA. Când decizia finală a ÎCCJ ne va da nouă lacul, adică la ANPA, noi în momentul următor vom da o hotărâre de Guvern sau o lege prin care să treacă la primărie în administrare”, a declarat ministrul Agriculturii.

O decizie controversată

Problemele au apărut după ce o firmă privată din Năvodari a dat în judecată statul român pentru a solicita ca administrarea lacurilor să fie mutată de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Primul care a tras semnalul de alarmă a fost Bogdan Bola, la acea vreme director al ABADL. Acesta a spus că, în urma deciziei, lacul nu mai poate fi nici măcar igienizat. „Nu înţeleg care este motivul pentru ca o firmă privată, cu un singur angajat în 2017 şi zero angajaţi în 2018, care nu era autorizată în vreun fel să desfăşoare activităţi piscicole sau de acvacultură şi nici nu avea puncte de lucru pentru amenajări piscicole în judeţul Constanţa, să ceară instanţelor ca lacurile de pe raza ABADL să treacă în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Cum va putea să administreze o instituţie a statului cu 26 de angajaţi, adică de 20 de ori mai puţini decât ABADL, şi cu mai puţine utilaje, toate aceste luciuri de apă, să le igienizeze, ca în cazul Lacului Tăbăcărie, şi să le pună în exploatare”, a declarat, la momentul respectiv, Bogdan Bola.



Primul pas: igienizarea lacului

La finele lunii februarie, consilierii locali au votat trecerea Lacului Tăbăcărie din domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului Constanţa. Hotărârea a fost transmisă de autorităţile locale, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în subordinea căruia funcţionează Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. „Am căzut de acord cu ministrul Agriculturii că lacul este mai important pentru constănţeni decât pentru agenţia de resort. Drept urmare, m-a asigurat de tot sprijinul său pentru soluţionarea preluării lacului în administrarea municipalităţii. Lacul Tăbăcărie a fost lăsat de izbelişte atâta amar de vreme. Am hotărât să îl preluăm pentru a repara malurile şi pentru a se găsi soluţii de igienizare a cuvetei lacului şi de a o păstra curată, laolaltă cu parcul ce o înconjoară. Constănţenii au nevoie de un loc pentru a se relaxa şi de a se bucura de priveliştea unui lac curat”, a precizat primarul municipiului Constanţa.



Reamintim că, la finele anului 2018, ABADL a elaborat un Plan Urbanistic Zonal prin care solicita Primăriei Constanţa avizul pentru activităţi pe luciul de apă din Tăbăcărie, pentru exploatarea în scop turistic şi recreaţional. Astfel, lacul urma să aibă porţiuni cu terase pentru servicii şi alimentaţie publică, zone cu baze de agrement nautic, zone dedicate activităţilor nautice, precum şi zone pentru cultură şi loisir. De asemenea, erau marcate şi zone de protecţie a faunei şi florei lacului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8248 secunde