Supermarketurile, controlate de inspectorii DSV. Ce nereguli au fost găsite

277
Supermarketurile, controlate de inspectorii DSV. Ce nereguli au fost găsite - dsv-1525793519.jpg

Articole de la același autor

Peste 255 de obiective au fost verificate de inspectorii sanitar-veterinari în ultima săptămână.

Este vorba despre o unitate procesare carne, o unitate procesare lapte, un centru prelucrare lapte, două unități produse proaspete din pescuit, 20 măcelării, 10 carmangerii, 18 depozite alimentare, 12 restaurante, o pizzerie, 10 unități tip fast food, o cantină, două braserii, 12 unități tip bufet, cinci baruri, 34 super/hipermarket-uri, 24 magazine alimentare și 35 laboratoare cofetărie/patiserie.

De asemenea, au mai fost verificate nouă unități de fabricare pâine și specialități de panificație, 10 unități de comercializare produse congelate, trei unități de reambalare, opt depozite de semințe consum, un depozit de destinație, o unitate fabricare congelate, patru unități fabricare produse conservate de patiserie, o unitate de ambalare, o unitate procesare ciuperci, o unitate fabricare vin, o moară, o unitate fabricare ape minerale și băuturi nealcoolice.

Totodată, inspectorii au controlat și o unitate prelucrare conservare fructe, o unitate fabricare bere, o unitate fabricare înghețată, un depozit legume fructe, două laboratoare uzinale, două unități de fabricare produse zaharoase, patru exploatații profesionale, două cabinete veterinare, o farmacie veterinară, două depozite veterinare, cinci depozite hrană pentru animale, două magazine furaje și biobaza pentru câini.

"În urma controalelor, s-au constatat neconformități cu privire la întârzieri nejustificate de peste 15 zile de la termenul prevăzut de normele sanitar-veterinare pentru înregistrarea în baza națională de date a mișcărilor de animale, înstrăinarea animalelor fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare", precizează directorul executiv al DSV Constanța, dr. Diana Cristescu.

Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.200 de lei. Potrivit acesteia, au fost confiscate și retrase de la vânzare peste 5,6 tone de carne și produse din carne, peste 2.080 kg de produse lactate, 1.510 kilograme de produse din pește și zeci de cofraje de ouă.

"Produsele confiscate au fost dirijate către unități de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și distruse prin incinerare", mai spune șeful DSV Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3906 secunde