Flota comercială a României, acum 20 de ani

Strategia de restructurare și privatizare a flotei nu o apără de avalanșa de arestări

255
Strategia de restructurare și privatizare a flotei nu o apără de avalanșa de arestări - flota-1570822336.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme. 


Vreme de cinci ani, guvernanții României au întors pe toate fețele problema restructurării și privatizării flotei. Instituțiile statului au irosit timp și efort pentru a strânge informații, propuneri și soluții. Sub Cabinetul Ciorbea, lucrurile au avansat atât de mult, încât s-a formulat și aprobat o strategie de restructurare și privatizare a companiilor de navigație. HG nr. 140/7.04.1998 arată că obiectivele acestei strategii sunt: menținerea unei capacități de transport maritim cât mai mari, sub operarea companiilor românești, iar pe de altă parte, menținerea unui control al statului, numai pentru realizarea nevoilor strategice și de apărare a țării și pentru valorificarea potențialului porturilor românești. 


Restructurarea actualelor companii de navigație se va face prin înființarea unei companii naționale de transport maritim, cu nave provenite de la Navrom, Petromin și Romline, a unei companii specializate în transportul de containere, cu nave provenite de la Romline, și a unei agenții de personal navigant. 


Compania națională urmează să se privatizeze ulterior, cu păstrarea acțiunii nominative de control. Patrimoniul rămas la cele trei companii va fi total privatizat, în mai multe etape. Inițial, se va proceda la transformarea prin novație a contractelor de bare-boat în contracte de vânzare, într-un termen de maximum cinci ani. În următoarea etapă, se va proceda la divizarea companiilor și la privatizarea societăților comerciale rezultate din acestea. 


Privatizarea celor trei companii naționale - Navrom, Petromin și Romline - se va face prin vânzarea integrală a pachetului de acțiuni prin licitație, utilizând inclusiv vânzarea pe piața secundară de capital. În caz de insucces, se va proceda la vânzarea ca active a navelor și la lichidarea societăților respective, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată.


Companiile formate prin restructurarea actualelor trei companii vor putea să-și protejeze navele prin înființarea unor filiale și transferarea navelor către aceste filiale. În acest sens, se va elabora o metodologie care urmează să fie aprobată prin ordin comun, de ministerele cu sarcini în acest domeniu. 


Nu uitați de datorii! 
Pentru protejarea navelor și întărirea poziției pe piață a companiilor nou formate, a filialelor acestora, precum și a companiilor private care au preluat nave în procesul de privatizare, se va adopta cadrul legal necesar instituirii regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional. 


De aducerea la îndeplinire a acestei strategii răspund ministerele Privatizării, Transporturilor și FPS, care vor trebui să întocmească un program concret, pe etape, de restructurare și privatizare a flotei, cu responsabilități precise. 
Până aici, totul este frumos, inteligent reglementat, în consens cu interesul național. Dar strategia guvernamentală lasă nelămurită problema datoriilor de sute de milioane de dolari ale flotei naționale față de bănci, echipaje, șantiere navale, agenți, autorități portuare etc. Marea hibă a acestei construcții logice, frumos articulată, este aceea că se omite un element de bază: gradul ridicat de îndatorare a companiilor de navigație cu capital de stat. 


Cine își închipuie că viitoarea companie națională va fi la adăpost de aresturi se înșală. Până când statul român nu își va plăti toate datoriile, avalanșa de arestări de nave nu se va opri. Apoi, cum își poate imagina cineva că resturile celor trei companii (Navrom, Petromin și Romline), cărora li se lasă în brațe numai "coșciugele plutitoare" și datoriile, balamucul navelor arestate și problemele sociale ale echipajelor neplătite, vor putea să-și vândă acțiunile la licitație, inclusiv pe piața de capital? Cine e prost să cumpere datoriile și necazurile companiilor de navigație ale statului român? 


O realitate cruntă 
Apoi, se uită sau, mai curând, se ignoră cu bună știință o realitate cruntă: la această oră, 49 de nave sunt abandonate de armatori în diferite porturi ale lumii (28 ale Navrom, 10 ale Romline și 11 ale Petromin); 12 nave nu dispun de cele necesare supraviețuirii echipajelor, acestea fiind gata să lanseze semnalul SOS și să abandoneze navele; 11 nave - "Dragomirești" (în SUA), "Sebeș" (Pireu), "Snagov" (Huli), "Gheorghieni" (Dakar), "Sousa", "Săveni" și "Râmnicu Vâlcea" (toate la Anvers), "Fântânele" (Dubai), "Curtea de Argeș" (Port Sudan), "Focșani" (Manila) și "Bihor" (China) - sunt în pericol de a fi vândute prin acțiuni legale, în perioada următoare. 


Recent, nava "Râureni" (16.000 tdw) a fost vândută în portul Durban (Africa de Sud), cu 650.000 de dolari, cu mult sub prețul de piață (4.000.000 de dolari), iar compania Navrom a mai pierdut, în primăvara lui 1998, alte două nave - "Năsăud" și "Seimeni". 


Dacă statul român nu își va plăti datoriile în piață și către echipaje, în curând nu va mai avea ce restructura și privatiza. Este evident că, pentru toate aceste pierderi, trebuie să plătească cineva. Nu se poate admite ideea că vânzarea navelor aiurea, prin porturi străine, reprezintă o pierdere... comercială. 
Instituțiile statului român care au administrat flota națională, care au admis încheierea contractelor de bare-boat cu tot felul de aventurieri români și străini, care nu au controlat modul în care sunt performate contractele și nu au stopat la timp îndatorarea flotei trebuie să răspundă. Armata de directori, directorași, inspectorași, agamani, care au dictat de la București cui să i se dea navele, cine să nu fie controlat, care au instalat managerii companiilor de navigație după criterii politice și interese de clan, trebuie să dea socoteală pentru fiecare navă pierdută, pentru proasta administrare a flotei naționale, pentru datoria imensă acumulată. 


Pentru suferințele îndurate de marinarii români și familiile lor, din cauza incompetenței statului român de a-și administra flota, nu știu dacă va exista instanță în ceruri sau pe pământ care să judece și să pedepsească. (18 aprilie 1998) 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4739 secunde