Strat de zăpadă consistent la Rânca, drumarii intervin cu utilajele. 11 județe din țară, sub Cod galben de ninsori

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2020
215
Este Cod galben de ninsori și vânt puternic pentru 11 județe din țară, iar la Rânca ninge, astfel că stratul de zăpadă a ajuns la opt centimetri şi se intervine cu utilaje.


La Rânca, ninge ca în povești sâmbătă dimineaţă, iar drumarii intervin cu șase utilaje, după ce stratul de zăpadă a ajuns la opt centimetri.


"Se acționează permanent cu lama și material antiderapant", spun cei de la Secția de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.


Este Cod galben de ninsori și vânt puternic pentru 11 județe din țară, până la ora 14.00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).


Sunt vizate județele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița, unde se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.


În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. 


În prima parte a zilei de sâmbătă în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.


Astfel, până după-amiază, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar mai ales în centru, sud-vest și în zona de munte cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-20 l/mp. La munte treptat vor predomina ninsorile.


Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.


Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă rafelele vor depăși 60-70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.


Vremea se va răci accentuat în următoarele două săptămâni, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).


De luni, urmează două săptămâni reci, cu temperaturi sub cele normale perioadei, urmate de alte săptămâni cu vreme ceva mai caldă.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2641 secunde