Spitalul de pe stadion, plin. "Nu mai avem de unde lua medici!"

Miercuri, 21 Octombrie 2020
3263
Dacă ritmul răspândirii noului coronavirus rămâne la fel de ridicat, judeţul Constanţa va atinge, săptămâna viitoare, pragul de 5.000 de infectări. Deja spitalele sunt pline şi, în curând, nu vor mai putea primi decât pacienţii cu stări grave. Din păcate, dacă paturi s-ar mai găsi pentru aceştia, personalul medical este puţin, iar la limita epuizării.

Spitalul de campanie de pe Stadionul „Portul” din Constanţa este plin. Deşi iniţial a fost gândit pentru a găzdui doar o zi, două persoanele suspecte a fi contactat virusul SARS-CoV-2, corturile s-au umplut rând pe rând. Potrivit raportului zilnic al Prefecturii, în prezent, în judeţul Constanţa, sunt aproape 500 de persoane internate în unităţile medicale care tratează pacienţi cu COVID-19. Alte 600 de persoane sunt izolate la domiciliu, fiind confirmate cu noul coronavirus, dar externate.

Spitalul modular instalat de Ministerul Apărării pe Stadionul „Portul“ din Constanţa sunt, de câteva săptămâni încoace, la capacitate maximă. Din cele 56 de paturi, sunt ocupate 54, restul fiind pentru Terapie intensivă. Deşi spune că ar mai fi nevoie de locuri suplimentare, coordonatorul unităţii medicale mobile, colonel dr. Aurel Trană, îşi exprimă grija privind lipsa personalului suficient. „În perioada următoare, vor fi montate containere. Vor fi înlocuite unele corturi, destinate personalului medical. Este nevoie, pentru că altfel este frig. Pentru pacienţi nu sunt probleme deoarece ei stau în spaţii încălzite. Însă medicii, asistentele intră, ies, vin de la frig, intră la cald, apoi iar ies la frig. Sunt îmbrăcaţi cu combinezonul acela gros, transpiră, este dificil pentru ei”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Aurel Trană, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa.

„Nu poţi să scoţi peste noapte medici!“

Conform protocolului, în spitalul modular sunt internaţi pacienţii suspecţi de COVID-19. Aceştia sunt testaţi şi, până la aflarea rezultatului testului, le este evaluată starea de sănătate. Ulterior, cei confirmaţi pozitiv, în funcţie de afecţiunile pe care le au, sunt transferaţi în spitale din linia întâi sau linia a doua, la Constanţa, Medgidia sau Mangalia.

„Chiar dacă am mai aduce corturi, personalul este acelaşi. Nu poţi să scoţi peste noapte medici, asistente, care să ştie să trateze astfel de pacienţi. Personalul este acelaşi. De unde să aduci alţi oameni? Iar pe cei pe care îi ai, nu poţi să tragi non-stop de ei”, este de părere comandantul Spitalului Militar.

Acesta îi asigură pe pacienţi că sunt condiţii decente de cazare în unitatea mobilă de pe stadion şi că personalul medical este foarte bine pregătit. „Pacienţii au cele mai bune condiţii pe care le putem asigura, în prezent. Ne străduim să asigurăm tot ceea ce este necesar”, susţine dr. Aurel Trană.

În prezent, în judeţul Constanţa, incidenţa cumulată a cazurilor la nivel judeţean în ultimele 14 zile este de 1,33 la mia de locuitori, iar, în municipiul Constanţa este de 2,13 la mia de locuitori.

Pagina a fost generata in 0.2112 secunde