Spitalele constănțene au nevoie de personal. "Rămânem fără medici!"

881
Spitalele constănțene au nevoie de personal.

Articole de la același autor

Ne pleacă medicii, iar în sistem rămân mai mult cei în vârstă, care sunt competenți, dar care au și ei nevoie de o pauză, după ani și ani de stat la căpătâiul bolnavilor. 


În ultimii ani, ne-au plecat medici din toate unitățile sanitare de pe raza județului Constanța și fiecare dintre ei a avut un motiv. Spre exemplu, unii au ales să își practice meseria de medic în mediul privat. Tinerii, mai ales, imediat după perioada de rezidențiat, au decis că a sosit momentul să lucreze în spitalele de peste hotare. 


La Spitalul Militar din Constanța, ca în orice altă unitate medicală, există un deficit de personal, de aproximativ 10-15%, susține col. dr. Aurel Trană, directorul unității. 


"Avem aceeași problemă la fel ca și celelalte spitale. Dacă s-ar respecta normativul de personal din legi, nu cred că ar mai fi probleme. Totuși, având în vedere numărul limitat de locuri din spital (200), stăm destul de bine. Desigur, ne-ar mai trebui cardiologi, anesteziști și mai ales specialiști la Urgență", a declarat medicul. 


La rândul său, directorul Spitalului CF Port, dr. Iuliana Botezatu, recunoaște că și unitatea pe care o conduce se află în această situație. 


"Din 299 posturi normate în organigramă, avem doar 151 ocupate. Ne descurcăm chiar și în aceste condiții, dar scorul este foarte strâns atunci când vine vorba de orele normate, orele compensatorii, libere, concedii. În principal, avem deficit la personalul cu studii medii. La capitolul medici, stăm relativ bine. Ce s-a întâmplat cu personalul? Unii au plecat, alții s-au pensionat. Sunt și persoane care au plecat în privat și acum vor să se întoarcă înapoi, dar acum trebuie să susțină concurs de ocupare a postului. Pentru concurs, însă, avem nevoie de aprobări. În prezent, este mult mai greu să te întorci în rețeaua publică de stat decât să pleci, pentru că posturile se ocupă numai prin concurs, iar totul durează. Deci, până intri, efectiv, în pâine durează destul de mult. În ceea ce privește deficitul de personal, nouă ne-ar trebui medici în policlinică, dar și pe secția Neurologie. Deja suntem aproape de final cu organizarea organigramei pentru următoarea perioadă de timp a posturilor noi sau a celor vechi, prin plecare, demisie etc. Desigur, unii au plecat și peste hotare. Oricum, situația actuală este consecința unei politici anterioare anului 2017. Din păcate, medicii au înaintat în vârstă. Totuși, un aspect pozitiv este că majoritatea medicilor țin cont de noile prevederi legale și știu că se pot pensiona la vârsta de 67 de ani și mai rămân în activitate.  Cu toate acestea, situația se prezintă așa cum se prezintă: România rămâne fără medici! Până la urmă, cred că se vor face demersuri pentru prelungirea activității specialiștilor mai în vârstă", a precizat managerul. 


XXX 
În schimb, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, dr. Stela Halichidis, spune că unitatea nu duce lipsă de personal. "Suntem în schemă completă", a subliniat ea.
 
Întrebat care este situația la Spitalul Clinic Județean de Urgență, directorul instituției, dr. Cătălin Grasa, a declarat că ar mai avea nevoie de medici în Urgență. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.711 secunde