Sinagoga, urmărită de ghinion? De ce nu este declarată monument istoric!

986

Articole de la același autor

De trei decenii, Sinagoga din Constanța se degradează. Există planuri pentru reabilitarea ei, dar demersurile bat pasul pe loc de mai bine de un an. În schimb, după ani buni în care s-a tot discutat pe marginea faptului că edificiul, emblematic pentru orașul de la malul mării, nu este monument istoric, Direcția Județeană de Cultură a început procedurile pentru includerea Listei Monumentelor Istorice. Și la acest capitol, însă, planurile stagnează. De data acesta, din cauza unei hârtii… 


Moștenire a comunității evreiești de la malul mării, Sinagoga de rit așkenaz din municipiul Constanța se ruinează pe zi ce trece. "Nu știu cum va mai rezista încă unei ierni", spune Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreiești Constanța. Frumusețea ei încă impresionează, în special pe fotografi care folosesc ruinele lăcașului de cult al evreilor ca platou, chiar și pentru fotografii indecente. De ani deja se tot discută despre planurile pentru reabilitarea Sinagogii, dar și despre includerea edificiului pe Lista Monumentelor Istorice. Planuri sunt, dar atât într-o privință, cât și în cealaltă, se bate pasul pe loc. 


Este necesar un studiu istorico-arhitectural
Sinagoga aflată la capătul străzii C.A. Rosetti din Peninsulă a fost construită în anul 1911, în stil maur, de arhitectul Adolf Linz. Al Doilea Război Mondial a fost o perioadă distructivă atât pentru comunitate, dar și pentru edificiu. Acesta a fost transformat în depozit de armament pentru armata germană și abia după 1944 s-a reușit recuperarea lui și reabilitarea. Membrii comunității au spus că la acea dată clădirea a fost reparată aproape în întregime, redevenind o adevărată bijuterie arhitecturală. După 1989 însă, Sinagoga a intrat într-un con de umbră. Încet, dar sigur, lăcașul de cult a fost dat uitării și s-a degradat. 


Surprinzător, pentru toată lumea, este faptul că nici până în prezent, această clădire reprezentativă pentru orașul de la malul mării, pentru istoria lui tumultoasă, nu este inclusă în Lista Monumentelor Istorice. Magdalena Tiță, director al Direcției Județene de Cultură Constanța, a afirmat pentru "Cuget Liber" că s-a demarat procedura pentru clasarea edificiului în Lista Monumentelor Istorice, dar demersurile s-au blocat… din cauza absenței unei hârtii. Mai precis, a studiului arhitectural al clădirii, care poate fi realizat doar de un expert acreditat de Ministerul Culturii. "Direcția de Cultură a declanșat procedura de clasare. Institutul Național al Patrimoniului urmează să realizeze releveul și alte acte. Dar mai este necesar și un studiu arhitectural, un istoric arhitectural al clădirii, care poate fi realizat numai de către un expert acreditat de Ministerul Culturii. La Constanța nu avem un astfel de expert. În plus, acest studiu se realizează contracost, iar Direcția de Cultură nu are fonduri pentru astfel de demersuri. Fără acest studiu, nu are șanse la clasarea în Lista Monumentelor Istorice", a subliniat Magdalena Tiță. Pe de altă parte, nu se poate să nu remarcăm faptul că președintele Comunității Evreiești, Sorin Lucian Ionescu, întrebat de "Cuget Liber" cu privire la respectivul studiu, nu era informat despre demersurile direcției constănțene. 


"O clădire poate fi declarată monument istoric fie de proprietar, fie de autoritatea locală. În urmă cu cinci ani, am început aceleași demersuri, dar ne-am lovit de faptul că starea de degradare nu permitea să fie declarată monument istoric. Acesta a fost răspunsul de la Direcția de Cultură, la acel moment. În prezent, eu nu am fost înștiințat de acest demers. Noi așteptăm să înceapă reabilitarea, căci în urmă cu un an și o lună am predat Sinagoga Companiei Naționale de Investiții, în proprietate provizorie", a afirmat Sorin Lucian Ionescu. 


Și reabilitarea bate pasul pe loc… 
În fapt, procedurile pentru reabilitarea Sinagogii sunt similare cu cele din cazul Cazinoului. Banii necesari au fost alocați, este vorba despre 1,5 milioane de euro, iar edificiul a fost preluat de CNI. Ba chiar a fost realizată și o licitație pentru atribuirea contractului privind "Executarea lucrărilor de primă urgență reabilitare generală Templul Israelit Constanța". Au fost depuse mai multe oferte, dar niciuna nu a fost considerată admisibilă. 


"În urmă cu un an și o lună am predat Sinagoga; în acest timp am purtat corespondență cu CNI, care într-un rând ne-au solicitat transmiterea de acte, iar cu altă ocazie ne-au comunicat că nicio firmă nu a fost eligibilă în urma procedurilor organizate", a mai arătat Sorin Lucian Ionescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9053 secunde